Joe Biden s-a întâlnit cu prinţul William la Boston. Schimbările climatice, principala temă de discuţie
Sursă: The New York Times
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a avut o întâlnire, vineri, cu moştenitorul tronului britanic, prinţul William. Totul s-a întâmplat la Boston, acolo unde William a prezidat ulterior cea de-a doua ediţie a Earthshot Prize.
Joe Biden s-a întâlnit cu prinţul William al Marii Britanii.
Prinţul William şi prinţesa Kate, prima vizită în SUA din 2014
Vineri, 2 decembrie, preşedintele Statelor Unite ale Americii a avut o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii.
Întâlnirea a avut loc înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice, au transmis, sâmbătă, agenţiile AFP şi Reuters.
Joe Biden şi prinţul William şi-au strâns mâinile şi au făcut o scurtă plimbare, înainte de o întrevedere privată care s-a desfăşurat la Biblioteca şi Muzeul prezidenţial John F. Kennedy.
Liderul SUA şi moştenitorul tronului britanic urmau să discute despre „obiectivele climatice comune” şi „prioritizarea problemelor legate de sănătatea mintală”, potrivit unui mesaj transmis de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, înainte de întrevederea dintre cei doi, notează Reuters.
Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, au încheiat vineri prima lor vizită în Statele Unite din 2014. Vizita de trei zile a cuplului britanic, prima efectuată în străinătate de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie, a fost umbrită de o nouă controversă declanşată în Marea Britanie de remarci rasiste făcute marţi în timpul unei petreceri la Palatul Buckingham din Londra.
În cadrul galei de la MGM Music Hall din Boston au fost acordate cinci premii a peste 1,2 milioane de euro fiecare
La finalul vizitei în Statele Unite, prinţul de Wales, în vârstă de 40 de ani, s-a întâlnit pentru a discuta despre schimbările climatice cu preşedintele Biden, la Boston, oraş istoric şi simbol al colonialismului britanic până la Războiul de Independenţă al Statelor Unite la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
William a prezidat vineri seara cea de-a doua ediţie a Earthshot Prize, un premiu pe care prinţul de Wales l-a creat în 2020 pentru a sprijini inovaţiile ce vizează combaterea schimbărilor climatice.
În cadrul galei au fost acordate cinci premii a peste un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) fiecare.
Numeroase vedete au defilat pe covorul – de această dată verde – de la MGM Music Hall din Boston, printre care cântăreţele Ellie Goulding şi Annie Lennox, actorul Rami Malek şi fostul fotbalist David Beckham.
Naturalistul şi prezentatorul de televiziune David Attenborough şi actriţa Cate Blanchett au fost juraţii acestei gale-concurs.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





