„Pentru a merge mai departe, dezvoltatorii vor fi nevoiţi să acorde reduceri de preţ substanţiale. În condiţiile prezente de piaţă, noile proiecte vor fi mai atractive, dar dezvoltatorii se concentrează în continuare pe proiectele deja finalizate. Extinderea programului «Prima Casă» în anul 2011 reprezintă o nouă oportunitate pentru noile proiecte adaptate cererii actuale“, precizează autorii raportului realizat în colaborare Reas.
Potrivit JLL, în ultimele trei luni s-a înregistrat o creştere cu 2% a gradului de îndatorare. Cu toate acestea piaţa creditelor ipotecare continuă să fie afectată de preţurile mari de vânzare, de incertitudinea economică a ţării, precum şi de o monedă naţională volatilă.
„În ciuda scăderii preţului de vânzare înregistrat în ultimele două trimestre, este necesară o adaptare a acestor preţuri la bugetele gospodăriilor în anul 2011. Rămâne de văzut dacă clienţii vor fi interesaţi de oferta actuală, alcătuită în cea mai mare parte din unităţi cu suprafeţe mari – probabil mult prea mari ca să corespundă unei familii cu venituri medii“, încheie consultanţii JLL.