Noul președinte al Argentinei. Ultraliberalul Javier Milei se autointitula „regele junglei”

Noul președinte al Argentinei. Ultraliberalul Javier Milei se autointitula „regele junglei”

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 20 noiembrie 2023, 09:05

S-au încheiat alegerile prezidențiale! Cine este noul președinte al Argentinei. Voturile au fost numărate. Un economist ultraliberal a fost ales lider de stat. Donald Trump l-a felicitat pentru victoria obținută.

Javier Milei este noul președinte al Argentinei

Javier Milei este noul președinte al Argentinei. Își propune să aplice o terapie de șoc țării. A promis să pună „capăt decadenţei” şi să „reconstruiască Argentina”, precizând, totuși, că nu vor exista „jumătăţi de măsură”.

„Aceasta este o noapte istorică pentru Argentina. Ne confruntăm cu probleme monumentale: inflaţia (143% într-un an, n.r.), stagnarea, absenţa unor locuri de muncă reale, insecuritatea, sărăcia şi mizeria.

Nu există loc pentru jumătăţi de măsură. Voi pune ordine în conturile bugetare şi voi rezolva problemele Băncii Centrale, pe care să o dinamitez”, a declarat el.

Javier Milei este un economist cu orientare ultraliberală, un politician „anti-sistem”, opus peroniștilor și liberalilor aflați la conducere în Argentina în ultimii 20 de ani. Îşi va prelua mandatul pe data de 10 decembrie 2023.

La scurt timp după ce au fost numărate voturile, liderii de stat pentru care Javier Milei și-a exprimat simpatia în trecut l-au felicitat călduros. De exemplu, fostul președinte al SUA, Donald Trump, și-a exprimat încrederea că el „va readuce măreția Argentinei”, relatează agenția de presă AFP.

Javier Milei
Javier Milei (SURSA FOTO: Facebook, Byron Helguero)

Javier Milei a obținut 55,6% din voturi

Javier Milei a obținut 55,6% din voturi. L-a învins cu peste 11 puncte procentuale pe ministrul Economiei din Argentina, Sergio Massa, care a obținut doar 44,3% din voturi. Amploarea victoriei sale a fost o surpriză. Sondajele de opinie indicau, totuși, un ușor avantaj pentru el. De altfel, unii analiști politici anticipau un rezultat „la limită”.

Sergio Massa a pledat pentru „un guvern de unitate națională” și o redresare economică treptată, menținând statul social, considerat esențial pentru cultura argentiniană. În contrapondere, Javier Milei vrea „să sfâșie statul inamic” și să dolarizeze economia.

Potrivit sursei citate anterior, analistul politic Gabriel Vommaro de la Universitatea San Martin a avertizat că retorica belicoasă a lui Javier Milei față de sectoarele mobilizate implică riscul apariției „unei confruntări politice și sociale” în Argentina.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.