Analiza Coldiretti/SWG, prezentată marţi, la Roma, a arătat că 28% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani supravieţuiesc cu ajutorul banilor daţi de părinţi, la fel ca 43% dintre cei cu vârsta între 25 şi 34 de ani şi 89% dintre tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani. Şi pentru tinerii care au un loc de muncă, familia rămâne o sursă de sprijin financiar: un tânăr din patru care lucrează este încă ajutat de părinţii săi.

Prin urmare, se întreabă Il Giornale, este Italia o naţiune de copii mari şi mofturoşi? Categoric nu, relevă ziarul. Tinerii, în vremuri de criză, descurajaţi şi confruntaţi cu şomajul, ar fi dispuşi să se mute în străinătate şi să facă orice tip de muncă. Aproape un tânăr din trei, numai pentru a avea un loc de muncă ar lucra chiar ca măturător stradal, dar procentul se ridică la 49% pentru cei în căutare de lucru şi scade la 19% pentru studenţi.

Mai mult de 4 tineri şomeri din 10 (43%) ar fi dispuşi, numai pentru a munci, să accepte un salariu de 500 de euro pe lună pe măsura programului de lucru, în timp ce 39% ar fi dispuşi să aibă un program de lucru mai mare cu salariu pe măsură. Majoritatea tinerilor (51%), sub 40 de ani, sunt gata să plece din ţară din motive de muncă, în timp ce 64% sunt dispuşi să schimbe oraşul.

‘Analiza pune în lumină un puternic spirit de sacrificiu al tinerei generaţii, care îi determină să renunţe chiar la drepturi ale muncii fundamentale. Acest lucru nu poate fi permis într-o ţară civilizată ca Italia, care nu poate ţine pasul cu concurenţa internaţională în termeni de costuri, mai ales umane, ci trebuie să vizeze o creştere durabilă, care valorifică trăsăturile distinctive naţionale – creativitatea, cultura, mediul, alimentele şi teritoriul’, a declarat preşedintele Coldiretti, Sergio Marini.

Pentru prima dată în perioada postbelică, noua generaţie va fi mai săracă decât cea care a precedat-o, în contextul în care 61% dintre tinerii italieni cred că pe viitor situaţia economică va fi mai rea decât cea a părinţilor lor, 17% cred că va fi la fel şi doar 14% o văd mai bună, în timp ce 9% nu au răspuns.

‘Perspectiva de a părăsi ţara, menţionată de marea majoritate a tinerilor italieni, reprezintă o prioritate reală căreia instituţiile trebuie să îi dea un răspuns. Analiza arată că, dacă sunt inseraţi într-un context care oferă spaţiu pentru realizarea personală, tinerii dovedesc că cred mai mult în Italia’, a concluzionat Marini. AGERPRES