Expoziţia cuprinde lucrări realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, cum ar fi Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, potrivit unui comunicat al Muzeului remis luni AGERPRES.

Expoziţia explorează modalităţile prin care aceşti artişti au contribuit la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă încărcată de evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român.

Pornind de la perspectiva propusă de istoricul Lucian Boia în lucrările sale Istorie şi mit în conştiinţa naţională şi Pentru o istorie a imaginarului, demersul expoziţional vizează identificarea în operele artiştilor a câtorva dintre temele dominante ale mitologiei istoriei româneşti: latinitatea, unitatea teritorială, lupta pentru independenţă, menţionează sursa citată.

Expoziţia evocă, prin opere celebre, principalele etape ale creării statului naţional român: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor al României în 1866, Războiul de Independenţă 1877-1878, proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918.

Dincolo de succesiunea evenimentelor istorice, expoziţia încearcă în principal să ilustreze traseul evolutiv al artei româneşti moderne, atât stilistic, cât şi tematic, punctând recurenţa unor subiecte ori a unor personaje istorice emblematice, destinate susţinerii edificiului politic al României moderne.

Alături de glorificarea istoriei naţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în primele decenii ale secolului al XX-lea, artiştii manifestă o înclinaţie spre subiectele din universul rural, spre tradiţia populară. Specificul naţional se identifică cu lumea satului şi cu imaginea idealizată a ţăranului român, fapt la care a contribuit imensa popularitate de care s-au bucurat operele lui Nicolae Grigorescu, determinante în evoluţia ulterioară a plasticii româneşti.

Lucrările prezente în expoziţie provin din patrimoniul MNAR şi din alte muzee din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Gheorghe Tattarescu, Muzeul de Artă Braşov, Complexul Naţional Muzeal ‘Moldova’ Iaşi – Muzeul de artă şi Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău – Muzeul de artă.

Curatorii expoziţiei sunt Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia.

Expoziţia va fi deschisă până pe 13 februarie 2013 şi va putea fi vizitată gratuit în prima miercuri din fiecare lună.
Sursa: Agerpres