Catastrofa umanitară care se desfășoară în interiorul și în jurul acestei mici regiuni controversate din Caucazul de Sud este disproporționată față de dimensiunea sa. Dar și copleșitoare, având în vedere istoria suferințelor suportate de populația armeană.

În mai puțin de trei săptămâni, în ceea ce acum poate fi descris clar ca o ofensivă turco-azeră bine organizată și coordonată în enclava Nagorno-Karabakh, s-a auns la o escaladare comparabilă cu punctul culminant al războiului din anii ’90.

Crucea Rșie a raportat sute de mii de persoane afectate în întreaga regiune, iar numărul morților variază de la sute la câteva mii, de ambele părți ale conflictului. În plus, informații recente despre uciderea civililor armeni și înregistrări video cu execuții ale prizonierilor au confirmat temerile tot mai întemeiate privind epurarea etnică a armenilor.
Mediatorii ruși, francezi și americani încearcă să stabilească chiar și un armistițiu fragil, existând slabe speranțe pentru o pace durabilă.

Câțiva factori importanți trebuie amintiți în privința subminării securității regionale.

Cel mai important: armenii din Nagorno-Karabakh sunt ținta ambițiilor neo-otomane extinse ale Turciei. În plus, eforturile americane și israeliene pentru a contracara amenințarea iraniană au consolidat Azerbaidjanul, contribuind din plin la alimentarea unei campanii militare neîntrerupte. Această combinație toxică a lăsat Armenia singură în fața amenințării la adresa securității sale.

Pentru a-l cita pe Walter Russel Mead, războiul din Nagorno-Karabakh „ e un război de răzbunare și supraviețuire”.

Pentru azeri, e un război de răzbunare mult visat pentru pierderile din 1991-1994 și o încercare de a recâștiga enclava Nagorno-Karabah printr-o forță militară copleșitoare. Pentru armeni, ofensiva turco-azeră este o amintire dureroasă a Genocidului Armean, comis acum un secol și negat cu înverșunare atât de Turcia, cât și de Azerbaidjan.

Războiul evidențiază în special criza existențială a Armeniei într-un moment în care regimul de la Ankara este și ultra-naționalist, și islamist. Iar armenii sunt prinși la mijloc în această ambiție geopolitică, cu Turcia vârf de lance.

Afluxul de rebeli islamiști sirieni în Azerbaidjan e o altă sursă de potențială escaladare într-un periculos război regional proxy. Pentru Rusia, aceasta e o regiune extrem de sensibilă, cu potențiale efecte în Cecenia. Iar pentru Iran, prezența luptătorilor sunniți cu sprijin turc la granița sa de nord e greu de tolerat. Escaladarea conflictului către un scenariu asemănător celui din Siria ar arunca întreaga regiune în haos pentru deceniile viitoare.

Perspectivele soluționării pe cale diplomatică a conflictului sunt aproape de zero, dar limitarea intervenției destabilizatoare a Turciei e posibilă. Și SUA poate impune restricții, limitând utilizarea, în acest conflict, a ajutorului și tehnologiei militare americane aflate aflate în mâna Turciei și a Azerbaidjanului.Este vitală o acțiune guvernamentală americană pentru a opri orice sprijin militar sau armament către Azerbaidjan. Continuarea escaladării regionale în Nagorno-Karabakh va avea consecințe catastrofale, iar timpul e esențial, conform nationalinterest.org.