Heinrich Böll a fost una dintre conştiinţele luminate ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. Romanele sale l-au consacrat ca unul dintre cei mai mari apărători ai valorilor democraţiei, în care a crezut fervent. „Opiniile unui clovn“, cea mai cunoscută carte a sa, a fost reeditată recent.

Există o serie de paralele de ordin istoric între Germania anilor ‘50 şi România anilor ‘90. Oricare ar fi diferenţele – substanţiale – de context, în linii mari experienţa celor două state a fost relativ asemănătoare, cel puţin prin prisma datelor esenţiale: sfârşitul unei dictaturi (al unei lumi întregi, dacă e să facem o trimitere la filmul lui Cătălin Mitulescu), urmat de renaşterea lentă şi traumatică a democraţiei. Ca şi noi, primele generaţii de germani de după război au trebuit să se confrunte cu experienţele dureroase ale trecutului; ca şi aici, foşti oficiali ai regimului au făcut carieră fie în afaceri, fie chiar în politică.
Însă germanii au avut, în acelaşi timp, o extraordinară generaţie de scriitori care au descris acea perioadă istorică, dintre care doi aveau, ulterior, să primească premiul Nobel pentru literatură: Günter Grass (în 1999) şi Heinrich Böll (1972).

Dar spre deosebire de Grass, care a recunoscut anul trecut că a fost în tinereţe membru al trupelor Waffen-SS, Böll nu a purtat niciodată povara unui angajament politic, indiferent de culoarea acestuia. A fost unul dintre marii democraţi ai epocii sale, în egală măsură sceptic faţă de dreapta ca şi faţă de stânga, moştenitor al unei tradiţii umaniste care a fost, până la el, strălucit ilustrată de Thomas Mann.
„Opiniile unui clovn“, cartea cea mai cunoscută a lui Heinrich Böll, a avut o respectabilă carieră internaţională, şi pe bună dreptate. Acest roman al decăderii şi singurătăţii oglindeşte, în drama unui clovn ajuns să cerşească, drama unei societăţi în plină transformare, nevoită să îşi examineze relaţia cu propriul trecut; ca şi la Thomas Mann (exemplul la îndemână fiind „Muntele vrăjit“), criza istorică este privită prin prisma destinului unui marginal – Hans Schnier, clovn ambulant, agnostic şi depresiv, aproape alcoolic, sărac lipit, dar dintr-o burgheză familie de milionari.

Există, în paralel, mai multe micro-romane suprapuse în „Opiniile unui clovn“ – cel al familiei, al unei mame monstruoase, de o zgârcenie patologică, al unui tată bogat şi incapabil de dăruire şi al unei surori adolescente trimise la moarte în ultimele luni ale războiului, pe frontul de Vest. Mai există un extraordinar roman de dragoste, al iubirii pentru o singură femeie, Marie, căreia i se dedică poate cele mai frumoase pagini, pline de o nostalgie amară; e aici ceva care aduce aminte de „Lolita“ lui Vladimir Nabokov, cu acel amestec de pasiune amoroasă, gelozie şi atenţie obsesivă pentru gesturile cele mai mărunte ale iubitei deja pierdute.
Şi, peste toate, arcuit peste toate micile poveşti care compun cartea, este romanul lui Hans Schnier.

E semnificativ că Böll a ales pentru eroul său meseria de clovn; Schnier nu e artist (o spune el însuşi), căci clovneria însăşi e la jumătatea distanţei între teatru, pantomimă, acrobaţie şi bufonerie de bâlci. Figura saltimbancului a avut, de altminteri, dintotdeauna ceva ambivalent – emblemă a inocenţei şi sincerităţii, dar şi a marginalităţii sociale – astfel că în chipul său trist se reflectă feţele contradictorii ale Germaniei postbelice. În destinul lui Hans Schnier, cel abandonat de toţi, se poate citi o extraordinară parabolă a istoriei. 

Editura Polirom 344 pagini
PREŢ: 24,95 LEI

Bestseller

59-5390-38_cartemica3_rp.jpgMichael Flocker a scris un GHID DE SUPRAVIEŢUIRE LA BIROU senzaţional de simpatic, în care trece în revistă cam tot ce trebuie să ştiţi ca să vă descurcaţi în jungla corporatistă, de la cum tratezi cu şefi dezaxaţi până la… sexul la locul de muncă. Nu e chiar informaţie practică, dar râzi în hohote!

Editura Humanitas 200 pagini
PREŢ: 17,99 LEI

59-5389-38_cartemica2_rp.jpgZadie Smith este o tânără autoare britanică de 32 de ani, pe jumătate jamaicană, care a făcut senzaţie cu romanul ei de debut, intitulat DINŢI ALBI. Cartea, o cronică a trei familii ale căror vieţi se intersectează într-o Londră multiculturală, a fost distinsă cu mai multe premii importante. N-ar trebui să o rataţi.

Editura Leda 568 pagini
PREŢ: 42,50 LEI

59-5388-38_cartemica1_rp.jpgYasunari Kawabata, primul scriitor japonez laureat cu premiul Nobel pentru literatură, este un nume de primă mărime al romanului secolului XX. ŢARA ZĂPEZILOR, unul dintre romanele sale de tinereţe, este o extraordinară poveste de dragoste, simplă şi plină de delicateţe.

Editura Humanitas 160 pagini
PREŢ: 14,99 LEI