Iranul a atenţionat marţi Berlinul, Londra şi Parisul împotriva ”consecinţelor” deciziei lor de a declanşa procesul de reglementare a diferendelor prevăzut prin acordul internaţional asupra programului nuclear iranian din 2015, informează AFP şi EFE.

„Desigur, dacă europenii (…) încearcă să abuzeze (de acest proces), ei trebuie de asemenea să fie gata să îi accepte consecinţele, care le-au fost deja comunicate”, a subliniat Ministerul de Externe iranian într-un comunicat., potrivit Agerpres.

SUA s-a retras din acord

Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au declanşat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text, pentru a constrânge Teheranul să revină la respectarea angajamentelor asumate, au anunţat şefii celor trei diplomaţii, într-un comunicat comun emis marţi, indicând însă că nu se alătură campaniei de presiune maximă purtate de SUA împotriva Republicii islamice.

În baza acordului semnat în 2015 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor.

În 2018, Trump a retras Statele Unite din acord. Puterile europene au declarat în mod repetat că sprijină înţelegerea, chiar dacă Teheranul a anunţat în această lună că nu mai respectă limitările privind îmbogăţirea uraniului, dar va continua cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).