După anunţul PNL Satu Mare privind ruperea relaţiilor cu UDMR la nivel local şi retragerea tuturor liberalilor din Consiliul Judeţean şi primăria Satu Mare, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marți, că această decizie nu a fost luată cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere a partidului.

Totodată, el a ținut să menționeze că în general conducerea partidului nu se implică în politica de alianţe la nivel local.

„Aceasta este o decizie individuală a PNL Satu Mare, nu a fost luată această decizie cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere a partidului şi de regulă nu ne amestecăm în politicile de alianţă la nivel local sau judeţean. Domnul Cozma va fi solicitat de conducerea centrală a PNL să lămurească şi să explice această situaşie şi declaraţiile ulterioare. Vă putem asigura că funcţionarea coaliţiei nu va fi afectată de acest caz.”, a spus Ionuţ Stroe, potrivit news.ro

PNL Satu Mare a decis retragerea membrilor săi din funcţiile de conducere

La rândul său, deputatul PNL și liderul PNL Satu Mare Adrian Cozma a anunţat, marţi, că filiala judeţeană a PNL Satu Mare a decis în unanimitate retragerea membrilor săi din funcţiile de conducere ale Consiliului Judeţean Satu Mare şi primăria Satu Mare.

„Acţiunea noastră de astăzi nu este îndreptată împotriva cuiva. Noi dacă avem o dispută cu UDMR, în niciun caz nu avem vreo problemă sau ambiţie faţă de etnicii maghiari, pe care îi respectăm şi cu care trăim într-o comuniune perfectă.

Noi avem o dezbatere, avem o competiţie pe idei şi pe proiecte cu un partid, numit UDMR, care s-a dovedit, are dublă comandă. Este şi în majoritatea din guvernul României, dar în special face parte din guvernul de la Budapesta”, a declarat Adrian Cozma.

Kelemen Hunor a declarat că nu se pune problema de o criză în coaliția de guvernare

Preşedintele UDMR și totodată vicepremierul țării, Kelemen Hunor a fost întrebat recent dacă actualele tensiuni de pe scena politică ar putea duce la o criză în coaliția de guvernare și la o eventuală ruptură a ei.

În acest sens, Kelemen Hunor susține că nu se pune problema despre o astfel de criză. El a precizat că o criză apare în momentul în care nu este respectat programul de guvernare, sau acordul de coaliție și nicidecum ce s-a întâmplat recent.