Capital: – Dle Bondar, aventura dvs în Bulgaria începe cu mulți ani în urmă, când, încă student, ați vrut să obțineți o poziție de ghid. Povestiți-ne despre acele vremuri. Cum era Bulgaria atunci, pe prin ce posturi ați trecut în primii doi – trei ani…
Ion Bondar: – În perioada în care am decis să aleg o carieră în sfera turismului, eram la o intersecție de drumuri și am ales să urmez Facultatea Economica cu profil de „Turism și servicii hoteliere” în una dintre cele mai prestigioase universități de stat din Bulgaria „Sf. Kiril și Metodyi” a căror nume s-a onorat în cursul weekendului trecut – sărbătoare națională în Bulgaria – ziua alfabetului chirilic.
Eram convins că în Veliko Târnovo, vechea capitală a Bulgariei mă voi simți nemaipomenit și așa a fost, unde nu ajungea ambiția, mai adaugăm și un pic de efort și stăruință în tot ceea ce făceam. Au fost ani frumoși în care am realizat că și Bulgaria deține atracții turistice având 25% din teritoriu masive muntoase și o coastă de litoral la Marea Neagră de o lungime de 374 km. În primul an de facultate am studiat limba bulgară spre a continua studiile în turism.
Româna n-a fost un avantaj
Prin urmare studiile superioare m-au costat cu un mai mult, plus masteratul în Turism Internațional, însă nu regret, căci în primul an am avut ocazia să călătoresc cam peste tot în Bulgaria și atunci am fost inspirat să devin ghid turistic.
După o certificare suplimentară la Aliance Francaise din orașul universitar Veliko Târnovo am decis să rămân țoată vara în Bulgaria și am fost acceptat pe postul de Ghid turistic cu engleză, franceză și rusă. Haios însă în acea perioadă, vara 2005, faptul că vorbesc româna nu conta în fața angajatorilor din Stațiunea turistică Albena. Turiștii români erau sub 3% din spectrul de naționalități care vizitau litoralul bulgăresc.
C: Care a fost avantajul dumneavoastră, cu 18 ani în urmă?
I.B: – Cine ar fi știut că un an mai târziu, după ce am început activitatea de ghid cu alte trei limbi străine, voi deveni Sales & Marketing manager în Albena JSCo – cel mai mare hotelier și societate pe acțiuni din Bulgaria, atunci când piața din Romania a început să conteze și respectiv eram unicul în întreagă companie care vorbea româna, cea devenită o limbă și piață turistică prioritară.
În doar trei ani / sezoane estivale, turiștii români au crescut de la sub 200 persoane în 2005, peste 5000 peroane în 2006, peste 11 000 în 2007, iar în cel de-al treilea sezon în care eram direct responsabil de acest segment, am avut peste 32 000 turiști din România și pe vreme aceea 8 000 000 bgn, cam 4 000 000 euro. Am avut norocul să mă fi aflat în locul și timpul potrivit, iar de atunci până acum încerc să-mi aprofundez cunoștințele și experiență în fiecare aspect al turismului.

Un nou orizont, noi provocări
C: – Apoi ați fost manager unui hotel din Nisipuri. Ce amintiri aveți din acei ani?
IB: – Ce vremuri frumoase erau, însă eu, fiind un săgetător = ambițios, tocmai fiind în vârful succesului și dezvoltării pieței romanești pe litoralul bulgăresc, am devenit un candidat/profesionist râvnit și de alți hotelieri în afara de „Albena” – cel mai mare hotelier din Bulgaria, a cedat în fața lanțului hotelier American – Hilton, care era cel mai mare la nivel mondial. Pe postul de Director Sales & Marketing la Hilton, am profitat de numeroase traininguri și călătorii de afaceri în cadrul lanțului hotelier, căpătând din ce în ce mai multe certificate și calificări importante pentru viitorul meu profesional.
C: – Acum sunteți Business Development Manager al lanțului hotelier HVD, cel mai mare lanț hotelier de la malul Mării Negre. Cu ce vă ocupați mai precis?
IB: – Un nou orizont, noi provocări. Având în vedere că este un post foarte important pentru o astfel de companie, însă aproape inexistent în alte hoteluri în Bulgaria, în principal mă ocup de dezvoltarea noilor piețe precum piața turistic din Israel, revitalizarea pieței din Polonia și Republica Ceha, piața din Marea Britanie și bineînțeles, menținerea și dezvoltarea exponențială a pieței românești.
Asigurarea unui grad de ocupare satisfăcător în peste 2000 camere este o sarcină dificilă și necesită implicarea mea personală în raport de 100% precum și gestionarea echipei mele de vânzări și marketing. Un aspect important este și efortul de a introduce pe piață și provocarea cererii pentru fostul resort al Guvernului bulgăresc cu aspecte naturale nemaipomenite și circuit închis – HVD Riviera Holiday Club, preluat de lanțul HVD din Septembrie anul trecut.
„Dine around”, o experiență foarte apreciată
C: – Ce trebuie să știe turistul român despre HVD?
IB: -Brandul hotelier HVD s-a impus printre hotelurile din Bulgaria că un etalon al raportului calitate/preț, oferind o experiență culinară incomparabilă, cu bucătari din Italia, Turcia, Nepal și bineînțeles Bulgaria. Practicăm și conceptul “Dine around” ce permite oaspeților noștri să aleagă din varietatea de restaurante tematice a-la-carte, cu specific Asiatic, Italian, Mediteranean și Turcesc, oferind și servicii de animație la alt nivel: animație pentru trei vârste de copii, adulți și nu numai. Pe timpul sezonului estival avem echipe de entertainment din Cuba.
C: – De ce este Reina del Mar atât de cunoscut printre români?
În ultimii ani, turistul român și-a cizelat gusturile de vacanță, are posibilitatea de a călători peste tot. În acest context de numeroase oferte de vacanță, românii sunt atrași de noutatea HVD Reina del Mar 5*– fiind un hotel deschis recent și vecin celuilalt hotel din lanț HVD Miramar 4*, a provocat un trend și interes firesc care din fericire a fost justificat cu condiții de cazare și servicii ultra all inclusive nemaipomenite în Bulgaria. Un lucru important pentru turistul roman: fiind șoferi, la HVD parcarea este gratuită și securizată, un lucru important pentru siguranța și bugetul fiecărei familii de romani.
România are de unde învăța
C: – Ce are acest hotel deosebit față de altele din Bulgaria?
IB: – HVD Reina del Mar oferă conceptul de resort cu circuit închis, oferind siguranță și serviciile de ultra all inclusive, centrul SPA la etaj, cu servicii și utilități moderne: camera de gheață, sauna și camera cu sare de Himalaya, ambele cu vedere spre mare.
C: – Sincer eu am fost foarte impresionat de Riviera, locație inventată pentru nomenclatura comunistă, locație intrată nu de mult în proprietatea HVD. Câteva date pentru această locație, vă rog?
IB: – HVD Riviera este o locație la care țin din tot sufletul. Concepută spre a găzdui șefi de stat și protocolul guvernului bulgăresc, a fost ales locul perfect cu un microclimat aparte, izvoare cu apa minerala cu proprietăți curative și terapeutice valorificate pentru SPA și piscine, un parc cu arbori exotici și seculari pe o suprafață de 14 hectare, că să nu uitam și de plajele Rivierei care sumar depășesc 28 000 metri pătrați, iar pe cea din fața hotelului HVD Riviera Beach avem și o locație unde se revarsă în mare apa minerală termală. Actualmente deținem 5 hoteluri emblematice acolo, o parte sunt deschise, precum: Riviera Beach 5*, Oasis Boutique hotel 5*, Lotos 4* și Nympha 4*, iar emblematicul hotel Imperial 5* urmează să fie renovat și deschis pentru public în viitorul apropriat.
Investiții de 289 de milioane de euro
C: – Cât a investit HVD până astăzi în hotelurile din Bulgaria?
IB: – Lanțul hotelier HVD cuprinde 9 hoteluri pe litoralul Marii Negre și 1 hotel la poalele munților în Germania. Estimativ, investiția în construcția, achiziția și renovarea hotelurilor depășește 280 milioane de euro. Este o afacere și activitatea costisitoare, care devine profitabilă dacă menține servicii de înaltă calitate și se bucură de turiști loiali care revin an de an și recomandă altora brandul HVD hotels.
C: – Ce înseamnă HVD, cine este în spatele acestor trei litere?
I.B: Lanțul hotelier HVD presupune trei valori de care ne menținem și anume:
H-hospitality( ospitalitate), V-variety (varietate), D -decication (decicare), însă în același timp presupune și abreviera numelor membrilor familiei Asenov, al fondatorului – Hristo, soția să – Violeta și fiul lor – Deyan.
Tot despre bani
C: – Care este salariul mediu la, să zicem, Reina del Mar?
IB: – Echipa hotelului HVD Reina del Mar este una internațională, avem angajați sezonieri din Bulgaria, Cuba, Italia, Turcia, Nepal, Bali, Kîrgîzstan etc. Salariile sunt competitive în domeniul hotelier din Bulgaria, însă variază în funcție de experiență și postul ocupat. Un lucru important de știut este faptul că pozițiile-cheie sunt salarizate și în extrasezon, chiar dacă hotelurile sunt închise. Acest luctu ne permite să păstram oamenii cu experiență și staff-ul prețios cu care preferăm să colaborăm pe o perioadă de lungă durată și variază între 800 și câteva mii de euro/ lunar.

C: – Care este cea mai bună ofertă pentru Reina del Mar în sezon estival?
IB: – Având în vedere că hotelul HVD Reina del Mar 5* este un hotel căutat cu servicii de înalta calitate, am dezvoltat o politică atractivă de prețuri preferențiale pentru oaspeții fideli, clienții corporate și familiile lor, iar în acest moment avem oferte speciale de -30% reducere fața de prețul contractual anunțat la început de sezon. Chiar mai mult, recent am lansat oferta de pre-sale pentru sezonul estival 2026, care consta într-o reducere de 10% de la prețurile din anul curent.
Cei mai buni clienți sunt românii
C: – Dacă informația mea este corectă, la Reina, vă bazați în proporție de 80 la sută pe turiștii români. Care este plaja, oameni la câți ani preferă Reina de Mar
IB:- În ultimii ani, turistul român a devenit unul dintre cei mai importanți chiar și pentru perioada de extra-sezon: ajung în weekend și iarna, de Crăciun și Revelion, Paștele și 1 Mai, de Rusalii avem preponderent public român. Creșterea este considerabilă, de la 40% depășește 84% actualmente. Spre fericirea oaspeților noștri avem un portofoliu diversificat de hoteluri și locații pe litoral la bugetul fiecărei familii, avem hoteluri între 4-5* la Nisipurile de aur, Riviera, Obzor și Sunny Beach. Sperăm ca și hotelul din Germania să îi bucure pe oaspeții noștri din România.
Diferențe, apropieri, factorul ”văzut-plăcut”
C: – Ce s-a întâmplat cu nemții, rușii, sau scandinavii?
IB: – Aceste piețe familiare Bulgăriei au existat mereu, iar recent au început să se reîntoarcă, aici aș adaugă și piața din Polonia și Cehia. Nemții au o tendință de a schimba destinația periodic, însă temperaturile extreme în Africa de Nord și Turcia, redirectionează turiștii din ce în ce mai des către Litoralul bulgăresc având plaje cu nicip fin și climat plăcut atât în sezonul estival, cât și în perioada de toamna și iarna.
Sezonul estival devine din ce în ce mai prelungit, avem hoteluri care vor rămâne deschise tot anul, fapt ce atrage piețele interesate de SPA și wellness, deținem o bază impresionantă cu săli de conferință cu capacitatea între 18 și 1000 locuri, fapt pentru care găzduim numeroase evenimente corporate și nunți cu ritual pe plajă.
C – Ce are Bulgaria și nu are România în turismul estivalier?
IB: – În principiu litoralulul bulgăresc este favorizat de aspectul locației – coasta litoralului este încălzită de curenți de apă care vin dinspre sud și se reîntorc ajung până la Capul Kaliakra. Turiștii români sunt atrași și de apartenența istorică a zonei – Balcik a fost și rămâne o locație de suflet nu numai pentru Regina Măria, chiar mai mult, Castelul și Gradina botanica de la Balcik atrage an de an câteva milioane de turiști. Hotelierii bulgari au știut să negocieze și să se conformeze cu cerințele turoperatorilor din Europa de Vest fapt care a pus pe harta de vacante destinația care a profitat de un volum semnificativ de turiști. Raportul calitate-preț este, după părerea mea cel mai mare avantaj, precum și distanța
neglijabilă fiind state vecine, mai ales după ce nu se mai stă la coadă la granița cu Bulgaria.