Deși Guvernul a decis redeschiderea piețelor din interior, atât clienții cât și comercianții sunt nevoiți să respecte o serie de reguli stricte, lucru care a stârnit un val de nemulțumiri în rândul reprezentanților Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România.

Un comerciant care vinde de mai mulți ani în piață susține că a fost nevoit să își monteze un panou din material transparent, lucru nesemnificativ, având în vedere că un cumpărător pune oricum mâna pe marfă.

„Nu mi se pare normal ca în supermarket omul să vină, să pună mâna pe marfă şi aici, la mese, să ne oblige cu prostia asta. Omul nu vede”, a spus, potrivit Mediafax.

De asemenea, la Constanța, comercianții susțin că produsele care sunt folosite pentru dezinfectarea piețelor sunt extrem de puternice și pot afecta legumele și fructele. În ceea ce privește panourile de plexiglas obligatorii, acestea nu sunt încă gata pentru a fi montate.

„Administraţia pieţei au spălat, au deratizat tot, noi taraba. Am curăţat tot, am şters, ce a fost vechi am înlocuit, muşamale, ce se poate. Să fie şi mai estetic aşa”,  a spus unul dintre comercianţi.

Noi reguli pentru românii care merg în piețe

Românii care ajung în piețe trebuie să respecte o serie de reguli stricte. Distanța dintre clienți trebuie să fie de minimum 2m, iar pardoselile trebuie să fie marcate corespunzător. De asemenea, trebuie asigurate circuite unidirecționale pentru intrarea și ieșirea clienților.

Totodată, la intrarea într-o astfel de piață, clienții trebuie să treacă prin triajul epidemiologic, care se face ”observațional”. În ceea ce privește produsele, toate standurile și rafturile trebuie dezinfectate zilnic cu biocide pe bază de clor sau alcool. Comercianții trebuie să fie și ei echipați cu mânuși, mască de protecție și să aibe și un panou de plexiglas.

„În condiţiile astea nu ne este greu să ne desfăşurăm activitatea. În condiţiile în care eram afară sau în parcare ne era greu, că te îmbolnăveai de gripă şi ziceai că ai altceva, Doamne fereşte. Măsurile se respectă, mănuşi, mască, masca oricum este obligatorie. Avem spirt, dezinfectant. Dezinfectează şi ei, cei de la Primărie, dar dezinfectăm şi noi. Mai bine de două ori, să fie mai bine”, a mai spus unul dintre comercianţi.

Piețele s-au redeschis înainte de alegerile parlamentare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat redeschiderea piețelor din interior chiar înainte de alegerile parlamentare, după ce a avut o serei de discuții cu experți și specialiști din domeniu.

„Am discutat acest lucruri cu specialiştii, cu experţii şi am decis că de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. Este cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să-şi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a spus preşedintele.