Principalele trei măsuri care trebuie adoptate pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri din România sunt, conform  analizei realizată de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), accesarea fondurilor europene (în viziune a 55% dintre respondenţi) şi investiţiile în infrastructură (53%).

„Revizuirea cheltuielilor publice şi canalizarea acestora către investiţii. Până în anul 2016, nivelul cheltuielilor publice de investiţii depăşea 5% din PIB. După acel an, investiţiile au scăzut sub sub 5% din PIB, apropiindu-se periculos de 4%, ceea ce va duce şi la decelerare a creşterii economice”, a menţionat joi Ionuț Simion, preşedintele AmCham, când a prezentat rezultatele unui sondaj realizat de organizația pe care o reprezintă.

Cea mai mare parte a mediului de afaceri din România (94%) consideră că lipsa infrastructurii de transport reprezintă un impediment major în dezvoltarea economică a ţării, în timp ce două treimi dintre cei chestionaţi (66%) fac referire la lipsa politicilor şi programelor de investiţii publice, reiese din rezultatele sondajului  realizat de AmCham România, prezentate joi într-o conferinţă de presă de Ionuţ Simion, preşedintele organizaţiei, anunță Agerpres.

Conform datelor centralizate, în privinţa planurilor investiţionale ale mediului de business, răspunsurile celor 120 de companii membre AmCham România au arătat că acestea denotă prudenţă pentru anul 2019. Astfel, cele mai multe organizaţii preconizează, în acest an, investiţii de până la un milion de euro, deciziile în acest sens fiind puternic condiţionate de stabilitatea politică, de investiţiile în infrastructură şi de creşterea performanţei din administraţia publică.

Cercetarea AmCham arată, totodată, că printre cele mai apreciate condiţii de piaţă care au contribuit la performanţa raportată de companii sunt calitatea infrastructurii digitale (52%), a capitalului uman (50%) şi nivelul de impozitare a companiilor (41%). La polul opus, sunt considerate precare: calitatea infrastructurii de transport (94%), lipsa politicilor şi programelor de investiţii publice (66%) şi stabilitatea macroeconomică (59%).

De asemenea, în topul celor mai apreciate avantaje se află potenţialul de creştere, cu 87% dintre companiile intervievate, urmat de calitatea României de membru al Uniunii Europene (UE) – cu 78%, respectiv calitatea capitalului uman (53%).

„Anul 2018 din punct de vedere al performanţelor a fost un an bun şi foarte bun pentru majoritate companiilor care activează în România. Doar 4% dintre companiilor chestionate au spus că anul 2018 nu a fost un an bun. 79% dintre ei spun că veniturile au crescut. Este un rezultat îmbucurător care ne dă motive de optimism, dar există şi o serie de cauze care, prin prisma mediului politic, au fost puse în evidenţă. Pentru anul 2019, mediul de afaceri se declară optimist, şi în continuare se menţine trendul de creştere a veniturilor şi a numărului de angajaţi. Pe de altă parte, la nivel investiţional, companiile se declară mai prudente şi preconizează să aloce sume mai mici, de până la un milion de euro”, a mai spus Simion.

Te-ar putea interesa și: