Astfel, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit deschide o nouă sesiune pentru depunerea proiectelor de finanţare care se încadrează în Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” din cadrul Programului Naţional de  Dezvoltare Rurală 2007 – 2013. Fondurile nerambursabile disponibile pentru finanţarea proiectelor privind încurajare a activităţilor turistice sunt de 185.554.261 euro.
„Cei care doresc să investească în turism şi să obţină fonduri europene, se pot orienta şi spre agroturism. Dar să nu uităm că fondurile pentru agroturism se acordă doar pentru cei care realizează investiţii acolo unde au domiciliul. O investiţie într-o pensiune agroturistică, poate îmbina activităţile agricole cu serviciile turistice în interiorul unei gospodării agricole sau ferme, iar acest lucru le pot aduce venituri suplimentare” , a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general al APDRP.
Ghidul Solicitantului, modificat
Ghidul Solicitantului aplicabil în această sesiune aduce modificări privind investiţiile generatoare de profit, pentru care creşte procentul finanţării cu fonduri nerambursabile. De exemplu, în cazul pensiunilor agroturistice, procentul public nerambursabil era de 70% din totalul cheltuielilor eligibile, iar în urma modificărilor aduse creşte la 85%. De asemenea, a fost majorat şi plafonul maxim al finanţării respectiv de la 70.000 euro la 100.000 euro pentru un proiect.
Totodată, proiectele de investiţii ce vizează activităţile recreaţionale beneficiază acum de un procent public nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile majorat la 85%, de la 50% valoarea anterioară. În acest caz, plafonul maxim al finanţării este de 200.000 euro. În privinţa cheltuielilor de promovare aferente dezvoltării şi marketingului serviciilor turistice rurale, costurile eligibile trebuie să se încadreze acum în limita a 10.000 euro. Pentru acelaşi tip de investiţii, în vederea creării de site-uri web, costurile eligibile trebuie să se încadreze în limita a 5.500  euro.
În cazul proiectelor de investiţii în agroturism, a fost eliminată restricţia privind obligativitatea ca solicitantul să nu fi beneficiat de finanţare nerambursabilă prin PNDR.
Proiectele prin care se vor realiza investiţii în zonele cu potenţial turistic ridicat vor beneficia de cel mult 25 de puncte, iar cele care prin activitatea propusă creează locuri de muncă vor primi 5 de puncte. Totodată, proiectele care prevăd investiţii de producere a energiei din surse regenerabile primesc 10 puncte. Proiectele derulate de femei sau tineri cu vârsta de până la 40 de ani beneficiază de 5 puncte. Cele care includ investiţii privind activitățile recreaţionale vor primi 25 de puncte. În acelaşi timp proiectele de investiţii în agroturism primesc 20 de puncte. Punctajul minim acordat unui proiect este de 20 de puncte.
Proiectele declarate eligibile, şi care beneficiază de punctaj egal, vor fi departajate în funcţie de valoarea proiectelor. Solicitantul care are proiectul cu valoare mai mică va avea prioritate la finanţare europeană nerambursabilă. În cazul în care, după selecţia efectuată, vor exista în continuare proiecte cu acelaşi punctaj şi aceeaşi valoare, aceste proiecte vor primi finanţare europeană nerambursabilă.