Această investiţie urmează să fie o componentă a Centrului de oncologie şi tratament Hamburg din Germania, fondat de prof. dr. Fabian Fehlauer. Compania germană va investi 100.000 de euro în clădire plus alţi 200.000 de euro în logistică.
La centrul de radioterapie oncologică ar urma să lucreze circa 20 de specialişti, cărora li se va adăuga personalul auxiliar, în total circa 30 de angajaţi. Pentru început, trei medici germani vor fi acolo pentru a îndruma personalul din România, care va fi şcolit la Hamburg, după care medicii români vor prelua cu totul această specializare.
"În România va apărea astfel cel de-al patrulea centru de radioterapie dar, din câte am înţeles dintr-o discuţie cu compania germană, va fi cel mai modern şi va avea aparatură de ultimă generaţie. Este vorba de un IMRT, radioterapie cu intensitate modulară, care va deservi atât pe cei 4.000 pacienţi oncologici din judeţ, cât şi pe cei din Oltenia şi alte judeţe limitrofe", a precizat pentru Agerpres preşedintele CJ Vâlcea, Ion Câlea.

Suprafaţa concesionată de Consiliul Judeţean este de 1.500 metri pătraţi şi se află în incinta Spitalului de Obstetrică- Ginecologie.
În cadrul Centrului de oncologie şi tratament Hamburg se pot trata majoritatea tipurilor de cancer. În  ultimii patru ani, aici s-au vindecat peste 1.500 de pacienţi din Germania şi restul lumii, suferinzi de cancer.

Te-ar putea interesa și: