"Majoritatea pacientţlor neoplazici şi-au manifestat dezamagirea că nu îi ajută cu nimic calitatea de asigurat în aceasta situaţie. Acesta este şi motivul pentru care am făcut toate diligenţele, pentru a reuşi să intrăm în contract cu Casa de Asigurari, astfel încât pacienţii să poata accesa in privat, mult mai usor, servicii eficiente de radioterapie” afirma Chiţan Robert director promovare-dezvoltare Gral Medical.
Pentru a beneficia de reduceri, pacientul trebuie sa vina la OncoFort cu bilet de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie,  cu recomandarea „internare radioterapie”, iar reducerile ajung până la 50% din costul sedinţelor de radioterapie 3D (50% pt 3D-CRT si 32% pentru IMRT) diferenţa fiind achitată de pacient sub forma unei coplăţi. 

În 2012, Oncofort a reusit sa ofere servicii de diagnostic si tratament oncologic pentru 2.700 de pacienţi, în creştere cu 25% faţă de anul anterior, iar centrul oncologic a avut în 2012 o creştere organică a veniturilor cu aproape 60% faţă de anul anterior.
Din semestrul doi se va deschide şi secţia de chirurgie oncologică din cadrul spitalului privat, în urma unei investiţii de peste 1 milion de euro.
Grupul de firme Gral Medical , a reuşit să termine anul 2012 cu cifra de afaceri de aproape 75 milioane lei, in creştere cu 17% faţă de anul precendent, iar în primul trimestru al anului 2013 compania a înregistrat venituri de 18.6 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de anul 2012.
Pentru anul 2013 compania şi-a propus ca ţintă, afaceri de aproape 20 de milioane de euro. Cele mai importante 2 firme ale grupului Gral Medical sunt: Gral Medical şi Medical Center Gral unde activează peste 24 de clinici si laboratoare, iar echipa medicala depaseste în prezent 1200 de persoane.
Citeşte şi: Privaţii vor să oprească exodul bolnavilor de cancer în străinătate