Marți, 25 ianuarie, țările membre UE au decis ca europenii vaccinaţi împotriva COVID-19 sau trecuți prin boală să poată călători pe teritoriul Uniunii Europene DOAR pe baza certificatului verde, FĂRĂ a mai face un test PCR, de la 1 februarie.

„Călătorii care deţin un certificat covid digital al UE valid nu ar trebui să fie supuşi unor restricţionări suplimentare a liberei circulaţii”, a transmis Consiliul European.

Ce se întâmplă cu libera circulație din UE?

În prezent, țările europene aplică restricții diferite turiștilor care dețin un certificate verde. De exemplu, în Italia și Portugalia, toți turiștii (chiar dacă au un certificate verde) trebuie să fac un test PCR, însă în Spania și Madeira se cere doar dovada vaccinării împotriva COVID-19.

Recent, la o reuniune de la Bruxelles, miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au adoptat o nouă propunere legislativă: un act neconstrângător juridic pentru o coordonare eficientă a restricțiilor din domeniul liberei circulaţii.

De altfel, Comisia Europeană (CE) îndeamnă țările membre UE „să pună aplicare imediat regulile agreate.”

„A venit timpul să luăm în calcul abandonarea unor măsuri suplimentare”

„Varianta Omicron a SARS-CoV-2 s-a răspândit, în prezent, în întreaga Europă şi a venit timpul să luăm în calcul abandonarea unor măsuri suplimentare pe care un anumit număr de state le-au introdus în cazul călătoriilor în utimele săptămâni, care fac deplasările mai dificile şi mai puţin previzibile în toată UE”, îndeamnă într-un comunicat comisarii europeni însărcinați cu Justiţia și Sănătatea: Didier Reynders şi Stella Kyriakides.

„Aceasta este o recomandare, deci nu pot garanta că va determina toate ţările să intre în acest cadru comun, însă (…) toate statele membre şi-au semnalat intenţia de a se conforma.

Cred că este important să avem reguli stricte – pentru că certificatul sanitar care permite circulaţia în Europa este strict şi protector şi trebuie să fie controlat în mod sistematic în timpul călătoriilor – şi să nu mergem mai departe prin măsuri pentru a nu fragmenta regulile aplicabile în Europa”, a spus secretarul de stat francez însărcinat cu Afaceri Europene: Clément Beaune.

Propunerea respectivă urmează să intre în vigoare pe 1 februarie, odată cu noua măsură care stabileşte ca valabilitatea certificatelor verzi să dureze doar nouă luni, în lipsa vaccinării cu o doză „booster”, conform AFP.