Interdicție clară pentru șoferi. Amendă de 3.000 de lei. Abaterea care te lasă și fără permisul de conducere

Interdicție clară pentru șoferi. Amendă de 3.000 de lei. Abaterea care te lasă și fără permisul de conducere

SURSA FOTO: PHonline.ro

Publicat de Leonard Bădilă la 10 aprilie 2025, 18:47

O acțiune de amploare desfășurată miercuri de polițiștii clujeni pentru combaterea excesului de viteză a scos la iveală cazuri alarmante de nerespectare a regulilor de circulație. Un șofer în vârstă de 45 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins de două ori în doar 15 minute încălcând limita legală de viteză și regulile privind depășirea, primind două amenzi în valoare totală de peste 3.000 de lei.

Prima abatere a avut loc în jurul orei 09:10, când bărbatul a fost înregistrat de radarul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Turda circulând cu 84 km/h pe DN 1 – E60, într-o zonă unde limita legală era inferioară.

Mai mulți șoferi au primit amenzi imense din partea polițiștilor

Pentru această infracțiune, a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.215 lei. La numai 15 minute distanță, în jurul orei 09:25, același conducător auto a fost surprins din nou de radar, de această dată în localitatea Copăceni, unde circula cu 120 km/h, depășind cu 50 km/h limita legală de 70 km/h. Pentru această a doua abatere, a fost aplicată o nouă sancțiune contravențională, în valoare de 1.822,5 lei.

Tot în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii rutieri din Cluj-Napoca au depistat un alt caz grav de viteză excesivă. Pe Calea Turzii, un tânăr de 25 de ani a fost surprins conducând cu 173 km/h. Ca urmare, acesta a primit o amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.

„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Turda au sancţionat contravenţional un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, pentru încălcarea repetată a regimului legal de viteză şi a regulilor privind depăşirea. În jurul orei 09:10, acesta a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce circula cu 84 km/h pe DN 1-E60, fiind sancţionat cu o amendă de 1.215 lei. La scurt timp, în jurul orei 09:25, acelaşi conducător auto a fost surprins din nou, de această dată rulând cu 120 km/h în localitatea Copăceni, unde limita legală este de 70 km/h. Pentru această abatere, a fost aplicată o nouă sancţiune contravenţională, în valoare de 1.822,5 lei”, a transmis IPJ Cluj.

politia politisti soferi masini
SURSA FOTO: Facebook, Poliția Română

Acțiunea polițiștilor a făcut parte dintr-un efort coordonat la nivel european

Acțiunea polițiștilor din județul Cluj a făcut parte dintr-un efort coordonat la nivel european, desfășurat în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), și s-a concentrat pe reducerea numărului de accidente provocate de viteza excesivă sau neadaptată. Campania, desfășurată sub numele de Speed Marathon, a avut ca scop descurajarea comportamentului periculos la volan și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Rezultatele operațiunii sunt semnificative: 311 conducători auto au fost sancționați contravențional pentru depășirea vitezei legale, iar în 21 de cazuri a fost dispusă reținerea permisului de conducere. Poliția rutieră atrage atenția asupra pericolelor generate de viteza excesivă și continuă să monitorizeze traficul intensificat în județ, pentru prevenirea tragediilor rutiere.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.