Abuzul fizic și psihic al copiilor în grădinițe sau școli este pedepsit

Abuzul fizic și psihic al copiilor în grădinițe sau școli este pedepsit. O nouă lege, intrată în vigoare de curând, arată că abuzul fizic și psihic al copiilor în grădinițe sau școli este pedepsit.

Legea 272, care aduce completări în domeniul protecției și drepturilor copilului, clarifică fără echivoc că nu sunt permise pedepsele corporale și niciun fel de tratament degradant aplicat copiilor în instituțiile de educație.

În contextul unei creșe, respectarea drepturilor copilului nu se limitează doar la interzicerea violenței fizice, ci implică și asigurarea unui mediu adecvat. Astfel, este inacceptabil ca un copil să fie lăsat în pantaloni uzi sau cu scutecul murdar.

Regretabil, astfel de practici sunt încă întâlnite în unele instituții de învățământ preșcolar din țară.

Un angajat care umilește un copil nu va fi supus doar riscului de a-și pierde locul de muncă, ci și de a fi sancționat cu închisoarea.

„Oferă un cadru legislativ adecvat care să permită să se ia măsuri împotriva unor astfel de persoane. Din punct de vedere legal, se încadrează la rele tratamente aplicate minorului, dar până la a ajunge acolo dă posibilitatea persoanelor care sesizează abuzuri în școli și grădinițe să facă sesizare la direcția de protecția copilului.”, spune avocatul Andreea Saveli.

scoala elevi
SURSA FOTO: Dreamstime

Orice suspiciune că minorul este abuzat trebuie anunțată

În plus, toți cei care interacționează cu copiii sunt acum obligați să anunțe orice suspiciune cu privire la abuzul asupra minorului în mediul familial.

Alice Ileana Gîțan, directorul Grădiniței Ciupercuța, spune că cei mici nu pot lua decizii singuri. Ea adaugă că nu este dezvoltată nici maturitatea fizică, nici cea intelectuală.

Potrivit ei, unui copil îi trebuie acordată îngrijire specială, inclusiv din punct de vedere juridic. Aceste reglementări vor fi incluse în regulamentele de ordine interioară ale instituțiilor.

Din punctul ei de vedere, există anumite persoane care nu ar trebui să facă parte din sistem.

„Este la vârsta când nu poate lua decizii singur, nu e conturată maturitatea fizică, nici cea intelectuală, prin urmare lui trebuie să i se acorde îngrijire specială, inclusiv cea de natură juridică. În regulamentele de ordine interioară ale instituțiilor vor fi cuprinse aceste reglementări. Dar o anumită categorie, sinceră să fiu, chiar nu are ce căuta în sistem!”, spune aceasta.

Ce spune Legea 272?

Legea 272 este prezentă pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Potrivit secțiunii 4 a acestei legi, articolul 51, copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

Prioritatea în alegerea educației copilului aparține părinților, care au și obligația de a înscrie copilul la școală și de a asigura prezența lui la cursuri în mod regulat.

În timpul procesului de învățământ, copilul are dreptul să fie tratat cu respect de către:

  • cadrele didactice
  • personalul didactic auxiliar
  • și cel administrativ

De asemenea, are dreptul să fie informat cu privire la drepturile sale și la modalitățile de exercitare a acestora.

Este strict interzisă utilizarea pedepselor corporale sau a altor tratamente degradante în cadrul procesului de învățământ.

”(3) Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.

(4) Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceste cazuri”, arată legea.