Iordăchel fusese numit în aprilie 2012, după un alt mandat eşuat al fostului director, Dorel Lucian Radu.
Declinul unuia dintre cei mai mari producători de seruri imunologice din lume a început în urmă cu trei ani, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, pentru că îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.
În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri la preţuri şi de cinci ori mai mari.
Acum două luni, ministrul Sănătăţii anunţa că că Institutul Cantacuzino devine, prin hotărâre de guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului 10 milioane de lei, ca şi compensaţie financiară din partea statului.
Planul era ca odată obţinute aprobările necesare de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, să se scurteye etapele, pentru ca producţia de vaccin antigripal să poată fi reluată în acest sezon.
Odată cu această nouă demitere, soarta producătorului nostru strategic de vaccinuri devine incertă. Mai mult, MS nu a mai menţionat niciun detaliu privind un alt plan iniţial, de a transfera partea de producţie a Institutului Cantacuzino la producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi.