Potrivit minutei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ ) de marți, 1 noiembrie, contestaţia la executare formulată de Elena Udrea a fost respinsă.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr.181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală”, se arată în minuta ÎCCJ.

Amintim că Instanța o obligă pe Udrea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia este cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Ce face Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea se află la închisoare?

Amintim că Elena Udrea a primit o altă lovitură grea din partea judecătorilor în ziua de luni, 31 octombrie. ÎCCJ a respins recursul în casație solicitat de fostul ministru al Turismului în Gala Bute, prin care aceasta spera să fie pusă în libertate.

În acest context, Adrian Alexandrov, iubitul acesteia şi tată al fetiţei lor, Eva Maria, a postat un mesaj pe contul său de socializare, semn că nu trece vreun moment fără ca el să se gândească şi să o susţină de la distanţă pe Elena Udrea.

„Be strong” (Fii puternică) a fost mesajul transmis de către Adrian Alexandrov pe contul său, alături de o fotografie cu Elena Udrea într-un decor de iarnă, undeva la munte.

Mesajul a venit după ce luni, 31 octombrie, magistraţii ÎCCJ  au respins recursul în casație înaintat de Elena Udrea. Instanța a precizat că atât recursul în casație al Elenei Udrea, cât și cel al lui Rudel Obreja, sunt nefondate, amândoi fiind condamnați în dosarul „Gala Bute”.

Mai mult, ambii condamnați trebuie să plătească suma de 500 de lei, drept cheltuieli judiciare către stat, în timp ce decizia este una definitivă.

Elena Udrea a primit o condamnare definitivă de 6 ani de închisoare cu executare, iar acum își ispășește pedeapsa la Penitenciarul de Femei Târgșor.

Cu ceva timp în urmă, Elena Udrea explica de ce îşi doreşte rejudecarea dosarului Gala Bute.

„Dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este achitarea mea! Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase!”, spunea Elena Udrea.