Potrivit datelor băncii, creşterea puternică a fost influenţată de portofoliul de clienţi de retail şi corporate, dar şi de costul operaţional şi nivelul de risc controlat. Profitul net este de 255 milioane lei. 

"După prima jumătate a anului 2017 veniturile totale ale ING România au ajuns la 698 milioane lei, cu 27% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fără veniturile excepţionale obţinute din vânzarea acţiunilor Visa, în principal datorită volumelor mai mari şi a numărului mare de noi clienţi activi. Costurile operaţionale au crescut cu 13%, la 352 milioane lei, comparativ cu S1 2016, fiind influenţate de investiţiile în dezvoltarea activităţii, IT, infrastructură şi noi angajaţi. Costurile de risc au ajuns la 43 milioane lei, cu 45% mai mult faţă de iunie 2016, în primul rând datorită creşterii volumului de credite noi şi datorită evaluării periodice a portofoliului, pentru a asigura nivele de provizionare adecvate. Rata creditelor neperformante continuă să fie mult sub media pieţei, cu 3,8% la finalul lui S1 2017, şi cu 0,8% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", se spune în comunicat. 

Potrivit băncii, orientarea strategică a ultimilor ani a dus la o creştere constantă şi sustenabilă a bazei de clienţi, adăugând 117.000 noi clienţi activi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (creştere de 12%) şi un număr total de clienţi activi de 1.054.000. 

"Cota de piaţă a atins 8,6% pentru împrumuturi şi 7,9% pentru depozite, o creştere echilibrată şi organică a portofoliului de clienţi, cu 1,5% pentru creditare şi 0,6% pentru depozite, comparativ cu primul semestru din 2016. Portofoliul de credite a crescut cu 23% în ultimul an, atingând pragul de 20 miliarde de lei în acest prim semestru, cu un portofoliu echilibrat între persoane fizice şi companii. Creditarea companiilor mici şi mijlocii a înregistrat o creştere de 31% de la un an la altul. ING România a continuat să promoveze creditele în lei şi a crescut volumul acestora cu 36%, la 14,3 miliarde lei, comparativ cu scăderea de 2% pentru creditele în valută, care a ajuns la 5,7 miliarde lei. Volumul depozitelor a crescut cu 16% din iunie 2016, până la 23 miliarde lei", se arată în comunicat. 

Instituţia financiară precizează că interfaţa ING Home'Bank a fost actualizată pentru a oferi aceeaşi experienţă de pe orice terminal ar fi accesat şi pentru a simplifica operaţiunile bancare. Cei peste 677.000 de clienţi care au folosit aplicaţia în ultimele şase luni au accesat contul de 29 milioane de ori, în 61% dintre cazuri de pe telefonul mobil. În primul semestru din 2017, clienţii au folosit aplicaţia pentru 10,4 milioane de tranzacţii, cifră în creştere cu 26% faţă de S1 2016. Totodată, funcţia din Home'Bank care oferă reduceri clienţilor, ING Bazar, a fost folosită de 29% mai mulţi clienţi. În ultimul an, cele 53.000 de persoane care au accesat reducerile ING Bazar au primit înapoi o sumă totală de 4,6 milioane lei. 

ING menţionează că emite numai carduri contactless, care generează 20% din totalul tranzacţiilor realizate la POS-uri şi 27% din tranzacţiile e-commerce, conform rapoartelor de la finalul lunii iunie. 

"ING adoptă şi offline principiile serviciilor disponibile oriunde şi oricând prin oferta ING Card Complet, lansată în acest an în aprilie, ce a adus o creştere cu 21% a numărului de clienţi care îşi încasează salariul la ING faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. Clienţii care îşi încasează salariul la ING şi fac minim o plată electronică lunar cu cardul sau prin Home'Bank au zero comisioane la retragerile de la ATM, indiferent de banca de care aparţine ATM-ul, din ţară sau străinătate, precum şi la plăţi sau încasări, zero comisioane de întreţinere sau administrare a cardului şi niciun cost pentru internet banking", se spune în comunicat. 

ING Group a anunţat, pe 2 august, un profit brut de 2 miliarde de euro şi continuă creşterea echilibrată a numărului de clienţi şi diversificarea activităţilor. Creditarea a depăşit 6 miliarde de euro, iar depozitele nete au depăşit şi ele pragul de 5 miliarde de euro. Baza de clienţi din segmentul retail a crescut cu peste 700.000, până la 36,5 milioane raportaţi la finalul primului semestru din 2017.  (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: