Olandezii vor să cumpere mari centre comerciale, clădiri de birouri şi parcuri industriale, pe care să le administreze ulterior. Investiţiile lor se vor ghida după principiul „risc minim, calitate maximă“.

ING Real Estate intenţionează să îşi construiască în România un portofoliu imobiliar pe care să îl administreze în următorii 20 de ani. Finanţat din fonduri de pensii, din primele de asigurare şi din veniturile băncii, ING Real Estate, prin divizia de Investment Management, şi-a propus să cheltuiască în România între 200 şi 300 milioane de euro, în următorii trei ani. „Nu vom funcţiona ca dezvoltatori, ci vom cumpăra clădiri la cheie, complet închiriate, pe care apoi să le administrăm pe termen lung. În urmă cu trei ani, consideram piaţa imobiliară din România imatură, dar între timp ea a evoluat. Acum există proprietăţi şi proiecte de calitate“, declară Ginj Klomp, managing director pe România. Astfel, ING va cumpăra centre comerciale mari din Bucureşti, clădiri de birouri şi spaţii industriale, situate în afara oraşului. Faptul că un proiect va fi finanţat de bancă nu va garanta cumpărarea ulterioară a imobilului de către divizia imobiliară, decât dacă va întruni condiţiile de calitate şi va fi închiriat 100%. „Pe termen lung, nu excludem participarea noastră în cadrul unor mari dezvoltări imobiliare în România, precum sunt parteneriatele public-private, dar nu în acest moment“, specifică Ginj Klomp.

ING Real Estate este cel mai mare manager de investiţii imobiliare din lume, deţinând active care valorează 54,8 miliarde de euro. Gestionează 62 de fonduri şi are 578 de clienţi din rândul fondurilor instituţionale, potrivit lui Martin Sabelko, preşedinte al ING Real Estate Central Europe. În această regiune, ING REIM administrează două mari fonduri de investiţii, care, împreună, ţintesc la 1.600 de milioane de euro.