Informație oficială din România! NATO a luat noi măsuri. Se pregătesc chiar acum

Informație oficială din România! NATO a luat noi măsuri. Se pregătesc chiar acum

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Publicat de Iulian Luca la 6 iunie 2022, 20:50

Șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, a declarat că, existența Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est „este mai importantă decât anticipam în 2014”. Acesta a punctat că anul acesta echilibrul de securitate european este din nou pus la încercare de Rusia.

Numărul de militari NATO prezenţi în ţara noastră este de peste 5.000, a declarat, luni, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu. El a participat la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

Șeful Statului Major al Apărării, despre importanța HQ MND-SE

Generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020 – iunie 2022, a predat comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locţiitor al Şefului Statului Major al Forţelor Terestre din aprilie 2020.

„În prezent, numărul de militari NATO prezenţi în ţara noastră este de peste 5.000. Soldaţii aliaţi au luat parte la activităţi privind consolidarea vigilenţei, poliţie aeriană şi se antrenează alături de soldaţii români”, a afirmat şeful SMAp, în intervenţia sa din cadrul ceremoniei.

Petrescu a apreciat că existenţa HQ MND-SE „este mai importantă decât anticipam în 2014, când a fost luată decizia de a crea un comandament aliat în România”.

„Atunci ne confruntam cu provocări structurale, create de Federaţia Rusă, împotriva echilibrului de securitate european. Am fost martori a provocărilor acesteia care aveau ca scop o nouă ordine mondială (…) Anul acesta, echilibrul a fost din nou pus la încercare de brutalitatea atacului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Aliaţii au dat dovadă de unitate şi hotărâre pentru a proteja pacea din Europa de orice agresiune. NATO a luat noi măsuri pentru a creşte postura sa de apărare şi descurajare”, a adăugat Daniel Petrescu.

Militari din 15 țări activează în cadrul diviziei

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit de sporirea efectivelor în ţara noastră după începerea războiului în Ucraina.

„Comandamentul Naţional de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda şi controlul unei operaţiuni NATO de tip articol 5, apărare colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul Sud-Est al Alianţei, la asigurarea securităţii teritoriale şi a populaţiei statelor din zona de responsabilitate”, a arătat el. Totodată, ministrul a apreciat că „NATO este alianţa care demonstrează capabilitatea, reuşita şi angajamentul apărării colective”.

Fostul comandant al HQ MND-SE Cristian Dan şi-a amintit că a preluat comanda diviziei „în plină pandemie”. „Atunci am fost nevoiţi să ne reajustăm programul de instruire în aşa fel încât să ne atingem obiectivele”, a afirmat el.

În cadrul diviziei activează militari din 15 ţări (inclusiv România). „Fiecare dintre colegii mei vine cu o diferită perspectivă şi te ajută să înţelegi sau să vezi lucrurile altfel”, a mărturisit Dan.

Referitor la Forţa de reacţie rapidă NATO, el a spus că aceasta „are un timp extrem de scurt de răspuns şi se află sub comanda comandantului suprem al forţelor aliate”.

Noul comandant, Dorin Toma, a vorbit de perspectivele summitului NATO care va avea loc în această lună, la Madrid.

„Dislocarea acestor structuri multinaţionale pe teritoriul României, contingentele diferitelor naţiuni care se instruiesc în comun cu militarii români pregătesc din perspectivă militară inclusiv acest eveniment la nivel politico – militar„, a arătat el.

De asemenea, Dorin Toma a spus că „armata României şi structurile NATO dislocate pe teritoriul României sunt gata pentru îndeplinirea misiunii oricând”.

În privinţa prezenţei aliate la Marea Neagră, Dorin Toma a afirmat că „din perspectiva forţelor terestre există această prezenţă şi misiunile de descurajare sunt vizibile”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.