Informație de ultimă oră despre Elena Udrea. Anunțul venit chiar acum din Bulgaria

Informație de ultimă oră despre Elena Udrea. Anunțul venit chiar acum din Bulgaria

Sursa: Antena 3

Publicat de Leonard Bădilă la 19 aprilie 2022, 16:00

Judecătorii din Bulgaria au decis marți, 19 aprilie, că Elena Udrea va fi predată autorităților din România. Trebuie menționat că decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

Elena Udrea va fi extrădată! Decizia a venit recent

Judecătorii din Bulgaria au decis în ziua de marți că Elena Udrea poate fi extrădată, potrivit informațiilor transmise de Antena 3. Totuși, fostul ministru român poate ataca decizia în termen de cinci zile, iar contestația se va judeca la Curtea de Apel din Sofia.

Amintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.

Autoritățile române au transmis instanței din Bulgaria informațiile solicitate

De asemenea, Tribunalul București și Ministerul Justiției a precizat anterior că autoritățile române au transmis instanței din Bulgaria informațiile solicitate cu privire la condițiile de detenție în care a stat Elena Udrea în România.

„Documentele privind condițiile de detenție, întocmite de Administrația Națională a Penitenciarelor, au plecat vineri, 15 aprilie, de la Ministerul Justiției către Tribunalul București. Tribunalul București ne-a înștiințat astăzi (n. red. luni) că documentele au fost traduse în română și în bulgară și trimise către partea bulgară”, a transmis ministerul pentru Libertatea.

Amintim că autoritățile bulgare au cerut săptămâna trecută mai multe informații cu privire la condițiile de detenție în care ar sta fostul ministru al Turismului, în cazul în care ar fi extrădat în România.

Astfel, Ministerul Justiției a trimis solicitarea către Administrația Națională a Penitenciarelor. Informațiile cerute de către autoritățile din Bulgaria au fost traduse și trimise către judecători, prin intermediului Tribunalului București.

Elena Udrea încearcă pe toate căile să scape de extrădare și de executarea pedepsei de 6 ani de închisoare din dosarul “Gala Bute”. În fața judecătorilor din Bulgaria, fostul ministru s-a plâns de condițiile din închisorile românești, motiv pentru care magistrații din țara vecină au cerut Ministerului Justiției de la noi să ofere detalii despre mediul în care trăiesc deținuții. Fostul ministru a invocat și o afecțiune medicală și a cerut chiar azil politic în Grecia pentru a se trata, scrie Realitatea.net.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.