Volodimir Zelenski a susținut că Ucraina nu poate şi nu va suporta încercările Rusiei de a pune mâna pe orice parte a pământului ucrainean.

„Ucraina nu poate şi nu va suporta nicio încercare a Rusiei de a pune mâna pe vreo parte a pământului nostru”, a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său zilnic, potrivit site-ului preşedinţiei.

„Principala noastră sarcină acum este să coordonăm acţiunile cu partenerii ca răspuns la referendumurile false organizate de Rusia şi la toate ameninţările conexe. Nu este 2014. Totul este clar pentru toată lumea. Şi cu siguranţă vor fi acţiuni”, a adăugat el.

Zelenski a susținut că a avut o serie de de negocieri cu preşedintele Turciei Erdoğan, cancelarul Germaniei Scholz, premierul Canadei Trudeau, premierul Marii Britanii Truss, secretarul general al ONU Guterres, preşedintele Consiliului European Charles Michel.

„Dacă cineva din Rusia crede că poate ‘scăpa’ cu tot ce face pe teritoriul ocupat, dacă cineva din Rusia speră că lumea îşi va abandona propriile valori, speriaţi de un alt anunţ rusesc de anexare, se înşală. Fiecare pas ulterior de escaladare a ocupantului nu face decât să confirme faptul că lumea trebuie să acţioneze şi mai dur”, a avertizat Zelenski.

Decret de premiere pentru apărătorii din Ucraina

Preşedintele Zelenski a precizat că a semnat „un alt decret de premiere pentru apărătorii noştri. Premiile de stat au fost acordate: 71 de războinici ai Gărzii Naţionale, 21 de angajaţi ai Serviciului de Stat de Urgenţă, 52 de poliţişti de frontieră, 320 de combatanţi au fost premiaţi pentru acţiunile lor curajoase şi eficiente în timpul eliberării de sub ocupaţie a districtelor din regiunea Harkov”.

În ceea ce priveşte situaţia de pe front, Zelenski a arătat că totul este clar.

„Pentru cei care înţeleg doar rusă. Dacă vrei să trăieşti, fugi. Dacă vrei să trăieşti, predă-te. Dacă vrei să trăieşti, luptă pe străzile tale pentru libertatea ta. Totul ti-a fost luat oricum. Sau poate cineva dintre voi are platforme petroliere? Palate? Podgorii? Poate iahturi? Sau vreo bancă? Pentru ce lupţi? Singurul lucru pe care îl ai sunt împrumuturi, ceva de mâncare seara şi acum e mobilizare. Luptă pentru ceea ce este al tău! Stai departe de pământul nostru, sufletul şi cultura noastră”, a spus preşedintele Ucrainei.

Rusia este însă decisă să atace puternic

Rusia este însă decisă să atace puternic. Armata lui Vladimir Putin concentrează trupe militare și echipamente în apropierea graniței cu Harkov, în vederea unei posibile ofensive. Serghei Melnik, comandantul garnizoanei militare din Harkov, a declarat pentru Telegraph că Rusia atacă regulat cu obuze și trimite drone kamikaze peste graniță, după retragerea de luna trecută.

„Situația nu este calmă”, a spus el pentru Telegraph.

„În plus, pe acea parte a graniței, Rusia concentrează un număr foarte mare de trupe și echipamente. Nu știm ce vor face în continuare”, a spus acesta.

Serghei Melnik a arătat că poate ghici ce se va întâmplă.

„Fie se vor deplasa în direcția Harkov în al doilea eșalon, fie spre Donețk, dar nu știu încă. Când vor începe să se miște și să se alinieze în formație de luptă, vom înțelege unde se îndreaptă.”, a arătat acesta.

Mulți recruți au fost trimiși în prima linie având parte doar de o zi de pregătire

Vladimir Putin a anunțat mobilizarea „parțială” în Rusia în urmă cu o săptămână.

Mulți analiști occidentali au sugerat că va dura două până la trei luni pentru ca recruții să ajungă pe câmpul de luptă, deoarece trebuie antrenați, echipați și integrați în unitățile lor. Totuși, concentrarea de trupe de la granița cu Harkov pare să arate contrariul, scrie The Telegraph. Surse din Rusia spun că mulți recruți au fost trimiși în prima linie având parte doar de o zi de pregătire.

Generalul de brigadă Melnik a spus că brigăzile ruse care s-au retras peste graniță la începutul lunii septembrie au suferit pierderi grele, dar se așteptau ca rușii să încerce să disperseze rezerviștii în rândurile unităților pentru a minimiza riscul iscării revoltelor.

„Dacă credeți că rezerviștii mobilizați sunt adunați într-o singură brigadă, vă înșelați amarnic”, a spus el. „A 200-a brigadă [rusă] care a stat acolo avea pierderi de 40 sau 50 la sută. Așa că vor reaproviziona acei 50 la sută. Apoi îi vor dilua pe cei mobilizați printre celelalte unități de luptă, astfel încât să nu mai poată scăpa. Dacă încearcă să fugă, vă garantez că va fi un glonț în capul primului, al celui de-al doilea și al treilea. Va fi un spectacol de masacru pentru cei mobilizați care vor să fugă”, a spus acesta.

Dar el a adăugat: „Pericolul rămâne. Știți cât de ambițios este Putin. Credeți că va uita amărăciunea a ceea ce a pierdut, înfrângerea din regiunea Harkov? Nu cred. Așa că să te aștepți la un fel de răutate din partea lui este e de la sine.”