Informația momentului pentru toate femeile între 20 și 45 de ani. Se dau 15.000 de lei de la stat

Informația momentului pentru toate femeile între 20 și 45 de ani. Se dau 15.000 de lei de la stat

bani/ SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Claudiu Popa la 10 noiembrie 2022, 06:30

Anunțul zilei pentru femeile între 20 și 45 de ani, după ce ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că se dau bani de la stat. Membrul Guvernului a anunțat că a pus în consultare regulamentul programul social de creştere a natalităţii din România prin care se oferă până la 15.000 de lei de la stat.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis miercuri, 9 noiembrie, într-o postare de Facebook, că a pus în consultare publică regulamentul programul social de creştere a natalităţii pe care l-a tot anunțat în ultimele luni.

Anunțul zilei pentru femeile între 20 și 45 de ani. Se dau bani de la stat

Astfel, cuplurile sau femeile singure cu vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani au aflat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a obţine ajutorul financiar de 15.000 de lei de la stat. Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranşe, sub forma unui voucher electronic – card, în valoare de 5.000 de lei şi a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei.

Cardul poate fi folosit pentru achiziţia tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă de încercare.

”Veşti importante! Am publicat în consultare regulamentul programul social de creştere a natalităţii. Cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani pot afla care sunt paşii pe care trebuie să-i facă pentru a obţine ajutorul financiar de 15.000 de lei. Până la sfârşitul lunii, suntem pregătiţi să primim deja dosarele!

Se pot înscrie în acest program social doar cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră”, anunţă ministrul Firea.

Care sunt condițiile pentru a primii ajutorul de la stat pentru fertilizarea în vitro?

Astfel, Gabriela Firea a explicat că pentru acest ajutor pot aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină:

– o cerere tip;
– copii ale actelor de identitate;
– o declaraţie pe proprie răspundere;
– documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV;
– adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
– un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Solicitanţii vor depune online dosarul complet, când vom anunţa că primim dosarele, la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro. De asemenea, persoanele care nu pot trimite online documente, dosarele pot fi depuse fizic la sediul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Cum se vor acorda banii

Gabriela Firea a mai explicat că sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranşe, sub forma unui voucher electronic – card, în valoare de 5.000 de lei şi a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei.

Cardul poate fi folosit pentru achiziţia tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă.

”Sprijinul financiar va fi acordat pe principiul “primul venit – primul servit”, în ordinea transmiterii dosarelor. Până la finalul anului, avem fonduri pentru 2.500 de ajutoare, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Timp de zece zile, aşteptăm orice sugestie cu privire la regulamentul programului.

În această perioadă, tinerii îşi pot pregăti dosarele, dar să nu le trimită încă la minister. Vom anunţa din timp ziua în care deschidem depunerile documentelor pentru program. Regulamentul programul a fost conceput cu un singur gând: să ajutăm cât mai mulţi tineri să-şi împlinească visul de a deveni părinţi şi să contribuim la creşterea natalităţii”, a mai spus ministrul Familiei.

Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.