Klaus Iohannis va participa, astăzi, la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa astăzi, 3 februarie 2023, la deschiderea oficială a reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze de la Baku (Azerbaidjan), la care va fi prezent şi Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Din delegaţia română fac parte și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, și consilierii prezidenţiali Cosmin Marinescu, Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan și Delia Dinu.

Potrivit programului oficial, tot astăzi, Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la „Monumentul Eroilor” din Baku. Vă reamintim că vizita sa oficială în Azerbaidjan a început ieri, 2 februarie 2023, fiind invitat de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev.

Astăzi, Romgaz şi Socar vor semna un nou contract pentru livrarea de gaze naturale azere în România

Astăzi, după discuţii cu omologul său, va avea loc şi semnarea de către societăţile Romgaz şi Socar a unui nou contract pentru livrarea de gaze naturale din Azerbaidjan în România pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024.

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a spus că prin semnarea unui nou contract între Romgaz şi Socar pentru livrarea de gaze naturale vor fi folosite toate oportunităţile din țara noastră pentru a exporta gazul azer şi pe alte pieţe europene.

„Intrăm într-o nouă fază. Luna trecută, în Bucureşti, a fost semnat un acord pentru a livra gazul azer către România. Ne vom adresa şi altor pieţe europene prin intermediul dumneavoastră şi vom folosi toate aceste oportunităţi din România pentru a exporta gazul din Azerbaidjan şi mai departe”, a declarat Ilham Aliyev, după întrevederea sa oficială cu preşedintele României, Klaus Iohannis.

La rândul său, Klaus Iohannis a precizat că atât Coridorul Sudic de Gaze, cât şi viitorul cablu submarin de transport de energie electrică produsă în Azerbaidjan din surse regenerabile, proiecte susţinute inclusiv de Comisia Europeană (CE), vor contribui semnificativ la asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene (UE).

„România este un prieten sincer al Azerbaidjanului. România are o poziție clară, bazată pe principiile dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială ale statelor recunoscute de ONU. Nu în ultimul rând, am discutat cu domnul Președinte Aliyev și despre impactul agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei și situația din regiunea Mării Negre.

În acest context complicat, am evidențiat că solidaritatea devine și mai importantă și am apreciat conduita Azerbaidjanului cu privire la securitatea energetică regională. Astfel, cooperarea regională și diversificarea surselor și a rutelor de transport sunt și principii cheie care stau la baza unor proiecte precum Coridorul Sudic de Gaze”, a declarat, joi, Klaus Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.