„Comisia Europeană poate confirma că pe 22 mai 2012 oficiali ai săi au efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii producătoare de sisteme termice”, se arată într-un comunicat al CE care explică motivele verificărilor demarate la furnizori de sisteme de aer condiționat și răcire a motoarelor. Deși nu au fost date mai multe detalii și nici numele companiilor vizate, pentru că investigațiile sunt abia într-o fază incipientă, una dintre firmele verificate a admis că a fost verificată deja de oficialii diviziei anti-trust.
Un comunicat dat publicității de compania germană Behr GmBH arată că demararea investigației asupra activităților sale a început în mai însă „întrucât ancheta este într-un stadiu incipient nu este posibil în prezent să estimăm cât de mult va dura”. De asemenea, Peter Grunow, CEO al Behr, a menționat că firma sa „ia această investigație în serios. Respectarea legislației, inclusiv a celei antitrust și a celei în domeniul concurenței este parte integrantă a culturii noastre.” Pe lângă birourile din Stuttgart, oficialitățile au verificat, în colaborare cu Departamentul de Justiție, și activitățile derulate de Behr în Statele Unite.
Deți poate părea ciudat ca un singur producător să admită o investigație care vizează întreaga industrie, motivele transparenței Behr sunt leste de înțeles. Compania se află în plin proces de preluare de către Mahle. Deocamdată, după primul pas făcut de Mahle în acționariatul Behr, în 2010, participația a crescut la 36,85%.
Investigații similare derulate în ultima perioadă în Statele Unite au pus sub lupă șase comăanii și zece persoane fizice care derulau activități incompatibile cu legislația anti-trust. Au fost percepute până acum amenzi în valoare de peste 750 de milioane USD. Rămâne de văzut dacă autoritățile europene vor reuși să găsească suficiente probe pentru a putea pune sub acuzare și amenda companii implicate în proceduri similare. Cert este că investigația se află abia la început și că durata ei nu poate fi estimată.