Incredibil! Ce salariu are șeful CNAIR

Incredibil! Ce salariu are șeful CNAIR
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 24 iunie 2019, 20:24

Mișcare incredibilă în declarație de avere a șefului autostrăzilor din România. Narcis Neaga, omul amenințat cu demiterea de premierul Viorica Dăncilă, surprinde din nou. A făcut o mutare surprinzătoare din care reiese că ar avea ceva de ascuns.

Viorica Dăncilă i-a pus gând rău șefului de la autostrăzi. Narcis Neaga se află pe lista neagră a premierului care l-a amenințat cu demiterea. În plin scandal, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a făcut o mutare surprinzătoare. A decis să ascundă un amănunt extrem de important din declarația de avere. A ascuns veniturile încasate de la instituția pe care o conduce. Neaga este directorul general al companiei din 7 mai 2018 și, înainte de acest moment, a fost consilierul personal al ministrului Transporturilor.

În ultima sa declarație, din12 iunie 2019, singurul venit care este acoperit cu un marker negru este salariul pe care Neaga îl încasează de când conduce CNAIR, dar și venitul obținut din calitatea de membru al Consiliului de Administrație din CNAIR. Și asta nu e tot. Neaga și-a acoperit și semnătura de pe declarația de avere.

Neaga a lăsat ”la vedere” veniturile pe care le încasează soția lui din pensie (13.799 lei anual), venitul pe care l-a încasat Neaga în calitate de consilier al ministrului Transporturilor (16.191 lei/an), venitul pe care l-a încasat în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (40.575 lei/an) sau venitul pe care îl încasează din închirierea unui apartament (19.200 lei).

Neaga mai deține un teren intravilan în Tuzla, de 1237 mp, două case de vacanță în Avrig, un apartament în Sibiu și unul în București, dar plătește și un credit de 203.000 lei scadent în 2020, notează g4media.ro.

 

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.