Încercare uriașă pentru Viorica Dăncilă. Ce EXAMEN are de trecut premierul

Încercare uriașă pentru Viorica Dăncilă. Ce EXAMEN are de trecut premierul
Publicat de Claudiu Popa la 12 decembrie 2018, 15:15

Viorica Dăncilă are un test greu de trecut miercuri în Parlament, având de prezentat Programul de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, legislativul urmând să adopte o declaraţie în legătură cu preşedinţia Consiliului.

Primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului este „Prezentarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”, scrie News.ro.

Un al doilea punct este prezentarea „Declaraţiei Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019”.

Prim-ministrul vine în Parlament după ce săptămâna trecută, alături de miniştrii Cabinetului, s-a aflat la Bruxelles, aceştia preluând mandatele pentru domeniile pe cre le coordonează, de la omologii din Austria. De asemenea, cu o zi în urmă, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial mandatul de preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniştrilor pentru afaceri europene, desfăşurate la Bruxelles.

Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.