Astfel, inspectorii ANSVSA au controlat, în perioada 05 – 09 decembrie, un număr de 1.768 de unităţi pentru a verifica modul în care sunt respectate cerinţele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de către operatorii din industria alimentară.

Au fost inspectate 435 de depozite alimentare, 494 de laboratoare de cofetărie  şi patiserie, 275 de unităţi panificaţie, 39 de magazine alimentare, 12 măcelării, 4 restaurante şi 5 pescării.

De asemenea, au fost realizate şi 193 de verificări în pieţele agroalimentare, 86 în târguri de animale, 81 de controale în trafic şi au fost controlaţi 144 de producători particulari.

Deficienţele constatate de către inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate cu 143 de amenzi, în valoare totală de 112.920 lei.
Retrase de la comercializare, 580 kg de produse alimentare

Cele mai multe sancţiuni, 59, cu o valoare de 38.220 lei au fost acordate pentru lipsa documentelor sanitare  veterinare obligatorii însoţitoare pentru animalele vii. Au fost descoperite cu ocazia controalelor nereguli în ceea ce priveşte respectare cerinţelor generale şi specifice privind igiena produselor alimentare, la un număr de 45 de operatori din industria alimentară, unde valoarea amenzilor s-a ridicat 33.360 lei.
Alte 29 de amenzi, în valoare de 28.020 lei au fost date pentru nerespectarea condiţiilor şi a capacităţii de depozitare, 8 sancţiuni în valoare de 9.520 lei pentru nerespectarea cerinţelor privind asigurarea trasabilităţii.
O sancţiune, în valoare de 2.600 lei a fost acordată pentru neidentifcarea animalelor vii aduse spre comercializare şi alta, în valoare de 1.200 lei pentru comercializarea şi sacrificarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate.
Unui laborator de cofetărie patiserie din judeţul Bihor i-a fost suspendată activitatea  pentru nerespectarea cerinţelor generale de igienă.

Pentru deficienţele minore constatate, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, au acordat 180 de avertismente şi termene pentru remedierea acestora.
Au fost retrase de la comercializare 580 de kg de produse alimentare (carne  de vită, carne de ovine, pastă mici, brânză telemea, smântână, caşcaval vegetal, bomboane), în valoare de 6.300 de lei, pentru că erau ambalate şi etichetate necorespunzător sau nu erau însoţite de documente de provenienţă.

Te-ar putea interesa și: