Reprezentanții Boeing au declarat că avionul ar putea să te ducă oriunde în lume, în timp record (de la o oră până la trei ore), cu viteze maxime ce depășesc 3800 de mile pe oră. Călătoria de la New York la Londra, de exemplu, ar putea dura 120 de minute. În prezent, timpul parcurs este de șapte ore, conform CNN Money.

Boeing (BA), cel mai mare producător de aeronave din lume, anunță că planul se află încă în faza incipientă. Principalele provocări tehnice vor trebui rezolvate înainte de a fi produs chiar și un prototip, a transmis purtătorul de cuvânt al firmei Boeing, Brianna Jackson.

Este posibil ca intenția să devină o realitate în 20-30 de ani, a spus Jackson.

De asemenea, acest concept nu este singurul scop al Boeing. La începutul acestui an, compania a dezvăluit proiectul prin care vor să construiască o dronă autohtonă hipersonică, care ar putea fi folosită de armată pentru supraveghere.

Dacă obiectivul companiei va fi realizat, avionul va putea fi clasat printre cele mai rapide aeronave pilotate vreodată.

Boeing nu este singurul jucator din joc. Alte companii – precum Lockheed Martin și Aerion Corporation – lucrează, de asemenea, pentru a dezvolta avioane hipersonice.

Și Elon Musk, de la SpaxeX, intenționează să folosească sistemul său de transport interplanetar pentru a transfera oamenii la viteze uimitoare. Musk a declarat la o conferință de presă că ar putea să transporte pasagerii de la New York la Shanghai într-o jumătate de ora.