Succesul programului de schimb de obligaţiuni între Grecia şi creditorii privaţi a fost o condiţie cheie pentru aprobarea celui de-al doilea plan de ajutor pentru Atena, convenit cu partenerii internaţionali. „Implicarea sectorului privat pentru restructurarea şi sustenabilitatea datoriei publice a Greciei a fost o poveste de succes”, a declarat Venizelos, la sosirea la reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro. „Până acum, participarea (n.r. – sectorului privat la programul de schimb de obligaţiuni) este de 96%. Acum aşteptăm răspunsul pieţei pentru extinderea ofertei noastre pentru ultimele patru procente”, a declarat şeful finanţelor din Grecia.
El a precizat că „piaţa înţelege foarte bine că acceptarea ofertei noastre este singura variantă, varianta inteligentă şi profitabilă” şi s-a declarat „extrem de optimist” în privinţa unei participări „universale” la acordul de schimb de obligaţiuni (PSI). „Ţinta este acum implementarea deplină a programului şi, bineînţeles, revenirea Greciei pe creştere” economică, a încheiat Venizelos. Miniştrii de finanţe din zona euro s-au reunit luni seară la Bruxelles pentru a-şi da acordul final pentru cel de-al doilea plan de ajutor destinat Greciei şi pentru a discuta despre întărirea mecanismelor de solidaritate create pentru a evita repetarea crizei datoriilor, însă problema deficitului Spaniei ar urma de asemenea să reprezinte un important subiect de discuţie.
sursa: Agerpres