Fondul austriac de investiţii Immoeast, a cărui portofoliu are cea mai mare expunere pe România, respectiv 23,7%, a decis continuarea investiţiilor imobiliare cu randamente crescute şi în consecinţă va aloca 48 mil. euro pentru extinderea mall-ului Silesia City Center din Katowice, Polonia, potrivit unui comunicat al companiei.

Decizia companiei este bazată pe faptul că numărul de clienţi al mall-ului polonez au crescut în acest an cu 3,4%, iar cifra de afaceri cu 5,4%. Chiar şi chiria centrului comercial a fost crescută peste media pieţei, respectiv 9,1%.

„În 2008 numărătoarea electronică a clienţilor a totalizat 12,8 milioane de vizitatori. Zilnic sunt peste 35.000 de oameni în magazine, ce sunt distribuite pe o suprafaţă de peste 66.000 mp“, se arată în anunţul Immoeast.

După obţinerea aprobării consiliului director, Immoeast intenţionează să mărească spaţiul închiriabil cu alţi 16.500 mp. Fondul austriac deţine deja terenul şi aprobările pentru extindere, care ar putea fi încheiată în primăvara lui 2011.

Compania a mai anunţat că o serie de lanţuri internaţionale de retail şi-au prezentat interesul în a închiria spaţii în centrul comercial din Polonia şi sunt în negocieri cu managementul local cu privire la încheierea unor contracte de închiriere pe termen lung.

Silesia City Center a fost dezvoltat în 2005 de compania ungară TriGranit, la care Immoeast este acţionar, în urma unei investiţii de 180 mil. euro. Mall-ul dispune de 210 magazine şi are un număr de 3.000 de locuri de parcare.

Immoeast şi-a publicat recent raportul financiar aferent anului fiscal 2008-2009, cu pierderi de 2,37 miliarde euro, faţă de un profit net de 167,34 milioane euro în anul fiscal anterior.

Valoarea activelor controlate de Immoeast se plasa, la 30 aprilie, la 10,67 miliarde euro, faţă de 10,42 miliarde euro în perioada similară a anului trecut.