Florin Cițu i-a avertizat pe liberalii care intenționează să semneze pe listele AUR pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de lider al statului că NU vor mai face parte din PNL.

„Vom discuta în partid. Atunci când oamenii acționează împotriva partidului, nu rămân membri de partid”, a spus Florin Cîțu.

Declarația sa a venit după ce primarul liberal al oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, a semnat pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) pentru demiterea preşedintelui.

Trădare supremă pentru Iohannis! Un liberal a semnat pe listele AUR pentru demiterea lui

„Am spus de acum câțiva ani. Nu mi se pare normal ca un asemenea om să fie președintele României. Iubesc poporul român, demnitatea lui și tot ce am făcut am făcut pentru România”, declara recent Silviu Ponoran.

„Primarul PNL din Zlatna a semnat alaturi de colegii mei din AUR , pentru demiterea lui Iohannis! Fără cuvinte!”, a scris, la acel moment, Daniel Gheorghe Rusu, deputat AUR de Alba, pe Facebook.

Reacția Partidului Național Liberal

Partidul Național Liberal din județul Alba etichetează gestul primarului liberal Silviu Ponoran drept un „episod politic absolut nefericit, calculat şi provocat de dragul scandalului şi diversiunii de pionii locali ai unui partid oportunist şi speculant ce s-a folosit de orice prilej pentru a manipula, fără nicio soluţie reală pentru români în cea mai grea perioadă pe care o traversează, ca toate ţările din lume, România”.

„PNL a fost şi va rămâne un partid în care libertatea de opinie e importantă şi prezentă de la dezbatere până la decizie. (…). Dar de aici şi până la asocierea directă, publică, inclusiv prin semnătură, a unui liberal cu o formaţiune ale cărei acţiuni ridică mari semne de întrebare, este cale lungă şi denotă o deviere de la verticalitate, mai ales în ochii celor care te cunosc de o viaţă.

Gestul colegului nostru, primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, de a semna pe lista AUR, pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannnis, reprezintă, înainte de orice, un episod politic absolut nefericit”, scria într-un comunicat transmis joi, 20 ianuarie.

„Apetitul domnului Ponoran pentru AUR, partid care se joaca de-a demiterea preşedintelui într-o perioadă în care priorităţile sunt cu totul altele, îl plasează, din păcate, nu într-o ‘scăpare’ de acceptat, cât într-o ‘ieşire’ radicală unilaterală, dincolo de opţiunea colegilor de filială sau de valorile PNL”, s-a menționat în comunicatul de presă.