A nins în Bucegi și în Câmpul Moldovenesc. Iarna a venit mai devreme în acest an

Iarna a venit mai devreme în acest an! În timpul nopții, în unele zone din România, mercurul din termometre a scăzut sub 0 grade Celsius. De altfel, pe Vârful Omu din Munții Bucegi și în Câmpul Moldovenesc au nins.

Primii fulgi de zăpadă din acest an au căzut pe data de 8/9 octombrie.

S-a depus deja primul strat de zăpadă pe Vârful Omu, la altitudini de peste 2500 de metri înălțime. Sergiu Olteanu, meteorolog român, a postat pe contul lui de Facebook un clip video filmat acolo.

„Dragi prieteni, la noi ninge!”, au scris reprezentanții Hotelului Alpin Rarau din Câmpulung Moldovenesc pe rețelele sociale.

Un bărbat a murit în timpul nopții din cauza temperaturilor scăzute

Din nefericire, temperaturile scăzute au făcut deja o primă victimă în România. Un bărbat de 62 de ani a fost găsit fără suflare în Satu Mare. A făcut şoc hipotermic pentru că a dormit sub cerul liber, la 4 grade Celsius.

A fost preluat de către un echipaj medical și transportat de urgență la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Poliția Română a deschis deja o anchetă. Momentan, s-a stabilit că nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost victima vreunei agresiuni, relatează PresaSM.

Prognoza meteo ANM, 11 octombrie 2023

Astăzi, 11 octombrie 2023, vremea se va încălzi în jumătatea nordică a țării. În plus, temperaturile vor ajunge la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă din an. Vom avea parte de temperaturi minime 15-16 grade Celsius în depresiuni și maxime de 22-23 de grade Celsius în zona Lunca Dunării. Zonele de vest, nord și localitățile din centrul țării vor întâmpina nori trecători, dar fără ploi. Astfel, restul țării va avea parte de vreme senină și însorită pe parcursul întregii zile.

Regiunile Dobrogea și Bărăgan se vor bucura de soare și temperaturi cu o ușoară creștere.

Se anunță 20 de grade la Călărași, la ora prânzului. Totodată, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, temperaturile vor înregistra o creștere suplimentară. Nu sunt prevăzute ploi, iar cerul va fi mai puțin înnorat în timpul zilei. La amiază, se vor înregistra temperaturi de aproximativ 18-19 grade Celsius. În localitățile din nordul Moldovei și Bucovina, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi care le vor depăși cu 8-9 grade pe cele din ziua precedentă.

La fel se va întâmpla și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Aici, există șanse de ploi de scurtă durată, cu maxime de 18 grade. În vest vor fi maxime de până la 21 de grade, nori puțini și o noapte senină, dar cu condiții de ceață. Dimineața este foarte rece în Transilvania, cu ceață, mai ales în depresiuni. Totuși, a doua parte a zilei aduce vreme frumoasă și temperaturi în creștere. În vestul provinciei, temperaturile vor atinge 20 de grade Celsius.

În Oltenia, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin, iar temperaturile maxime se vor opri la 20 de grade. La fel și în sudul țării. Aici se anunță soare și o atmosferă senină. Temperaturile vor crește ușor, ajungând la 22 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București și la munte

În București, vremea fi o zi însorită și plăcută, cu temperaturi de până la 21 de grade Celsius în timpul zilei. Noaptea se va răci, cu cer senin, și se vor înregistra în jur de 5 grade spre dimineață.

În zonele montane, temperaturile vor crește ușor, vântul se va mai potoli. Vom avea vreme frumoasă în întreaga regiune montană, cu cer senin în masivele din sud. Totuși, dimineața pot exista condiții de ceață în văi și depresiuni.