Ialomițianu: Nu se reduce CAS pentru că momentul nu este potrivit
Guvernul nu va reduce nivelul contribuțiilor pentru asigurările sociale pentru că nu este momentul potrivit, a anunțat ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu.
”Nu am prevăzut în Strategia Fiscal Bugetară pentru 2012-2014 o reducere a CAS pentru că trebuie să mai discutăm. În Strategie este doar ce s-a convenit cu organismele financiare internaționale. Astfel, o decizie privind reducerea CAS se amână până când momentul va fi optim”, a spus Ialomițianu la finalul ședinței de Guvern de miercuri, când a fost adoptată Strategia.
El a precizat că pentru a fi luată această hotărâre trebuie întâi analizate cifrele. ”În acest moment nu putem lua această decizie”, a conchis ministrul.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





