Clipe de groază în Afganistan, la Ambasada Rusiei de la Kabul!

Atac sinucigaş la poarta Ambasadei Rusiei din capitala Afganistanului

Luni, 5 septembrie, a avut loc un atentat cu bombă la Ambasada Federaţiei Ruse din capitala Afganistanului. Este vorba despre un atacator sinucigaş, care a fost împuşcat de gărzile ambasadei în apropierea întrării, însă a reuşit să detoneze explozibilii pe care-i avea asupra sa.

Bilanţul este unul tragic, potrivit Ministerul rus al Afacerilor Externe și oficialilor afgani. Este vorba despre şase persoane ucise şi alte cel puţin zece persoane care se numără printre răniţi.

Doi membri ai personalului Ambasadei Rusiei la Kabul se află pe lista celor ce au murit după atacul de luni dimineaţă, transmite agenţia Reuters.

Potrivit poliției afgane, atacatorul sinucigaş a fost împușcat mortal de gărzile înarmate în timp ce se apropia de poartă. Atacul de la Ambasada Rusiei este unul dintre primele atacuri de acest fel de când talibanii au revenit la putere în Afganistan în 2021.

„Atacatorul sinucigaș, înainte de a ajunge la țintă, a fost recunoscut și împușcat de gărzile ambasadei ruse … nu există încă informații despre victime”, a precizat Mawlawi Sabir, șeful districtului de poliție unde a avut loc atacul, pentru jurnaliştii Reuters.

Totul s-a întâmplat cu puţin înaintea orei 11:00. Există şi victime printre civili

Potrivit unui comunicat al Ministerul rus al Afacerilor Externe, un militant necunoscut a declanșat un dispozitiv exploziv în apropierea intrării în secțiunea consulară a ambasadei în jurul orei 10:50, ora Kabulului.

„În urma atacului, doi angajați ai misiunii diplomatice au fost uciși și există, de asemenea, victime printre cetățenii afgani”, se arată în comunicatul citat.

Pe lângă cei doi angajaţi ai ambasadei, ceilalţi patru oameni care şi-au pierdut viaţa sunt civili afgani, afirmă Khalid Zadran, un purtător de cuvânt al poliției din Kabul.

Rusia este una dintre puținele țări care au menținut o ambasadă la Kabul după ce talibanii au preluat controlul țării în urmă cu mai bine de un an. Deși Moscova nu recunoaște în mod oficial guvernul talibanilor, aceasta a purtat discuții cu oficialii în vederea unui acord de furnizare de benzină și alte produse de bază.

Până la acest moment, niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru explozia de luni.