Proiectul a fost realizat de artistul Vlad Nancă și de echipa de la biroul de arhitectură Muro Muro Studio, adică de Ioana Chifu și Onar Stănescu. Curatoare a fost Cosmina Goagea, coordonatoare de proiect a fost Corina Bucea, ca producătoare executivă o avem pe Ana Ciobanu, iar Suzana Vasilescu s-a ocupat de coordonarea finanțărilor strategice.
Aceasta din urmă, alături de Ioana Chifu, au participat joi, 6 iunie, în cadrul podcastului „Picătura de business” moderat de redactorul-șef al Revistei Capital, Sorin Andreiana. Ediția integrală poate fi urmărită pe pagina de YouTube „HAI România”. Cele două invitate au vorbit despre reprezentarea României la Bienala de Arhitectură de la Veneția. „Este cel mai mare eveniment de arhitectură, cea mai mare expoziție din lume. E o oportunitate bună pentru profesioniști să propună proiecte și idei și să se înscrie la concursul dedicat acestui eveniment”, a specificat Ioana Chifu.
România la Bienala de Arhitectură de la Veneția
La ediția din 2025, Bienala de Arhitectură de la Veneția a avut în atenție modurile de a construi la nivel arhitectural, însă cu umanitatea în prim-plan. Evenimentul din acest an își propune un să găsească un răspuns multidisciplinar, în sensul în care nu doar arhitecția ar trebui să vină cu soluții la problemele din domeniu.
„În acest sens, ar trebui să organizăm echipe în care să găsim resurse de inteligență din diferite sfere de activitate. Și atunci noi am ales să facem asta alături de Vlad Nanca, artist vizual, și așa a apărut proiectul Human Scale”, a adăugat Ioana Chifu.
Suzana Vasilescu explică și cum se alege proiectul ce va reprezenta România la Bienala de Arhitectură din Veneția. Conform spuselor sale, se organizează un concurs în cazul țării noastre.
„Unele țări desemnează artistul care reprezintă țara respectivă la Bienală. În România se organizează acest concurs de către Ministerul Culturii și de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu UAR (Uniunea Arhitecților din România – n.r.) și cu Institutul Cultural Român”, menționează ea.
Pentru concursul din acest an, au fost înscrise aproape treizeci de echipe participante au fost anul acesta, iar tema principală s-a intitulat Intelligence Human Artificial Collective.
„Am căutat să revenim la o formă de inteligență care există deja și să ne uităm la desenul de arhitectură. Și atunci ne-am propus să cercetăm în arhive desenele de arhitectură din secolul XX. Am lucrat cu arhive naționale, cu arhive private pentru procesul nostru de documentare, de unde am scos desene reprezentative și ne-am propus să înțelegem care au fost intențiile care au stat la bază.
Am vrut să scoatem în evidență cum se găsesc subiectivități care țin de contextul social, politic, să evidențiem aspirațiile vremurilor în desenele de arhitectură”, detaliază pe mai departe Ioana Chifu.

Un proiect de peste 500 de mii de euro
Suzana Vasilescu s-a ocupat de finanțările strategice pentru acest proiect. „Din păcate, fondurile care sunt Ministerul Culturii nu pot susține complet. Statul a asigurat o finanțare dar care, nu e niciodată suficientă.
De data aceasta, din fonduri de stat, am primit în jur de 40% din suma necesară întregului proiect, care a depășit suma de 500 de mii de euro”, spune artista. S-au cheltuit bani pentru realizarea proiectului, pentru implementare, de asemenea, pentru susținerea expoziției care durează din mai până în noiembrie.
„Trebuie să trimiți echipa de implementare acolo cu două săptămâni înainte, să organizeze, să instaleze expoziția. Apoi, să dezinstaleze la final, căci trebuie să lași pavilionul în aceeași formă în care l-ai primit. Am realizat un catalog, am organizat conferințe de presă conferințe și multe altele”, mai spune Suzana Vasilescu în cadrul podcastului „Picătura de business”.
Astfel, ea s-a ocupat să aducă în acest proiect susținere financiară din partea mediului privat.
„Sigur că e mult mai greu când le propui să participe la un eveniment care nu se întâmplă în România. Pentru că atunci când te duci să le ceri bani, majoritatea companiilor vor ca beneficiile și vizibilitatea să se întâmple în țară. Dar fiind un eveniment atât de important, la nivel național și internațional, am reușit să avem alături sponsori importanți”, spune Vasilescu.