Tezaur dacic. Ministerul Culturii din Olanda, dispus să plătească 5,7 milioane de euro pentru acoperirea eventualelor despăgubiri
Tezaur dacic. Ministerul Culturii din Țările de Jos a anunțat vineri alocarea unei sume de 5,7 milioane de euro pentru acoperirea eventualelor despăgubiri legate de jaful care a vizat obiecte istorice valoroase din patrimoniul României, aflate temporar în expoziție la Muzeul Drents din Assen. Informația a fost confirmată de agenția AFP.
Tezaur dacic. Fondurile au fost puse la dispoziție printr-un mecanism oficial de garantare, care permite statului olandez să sprijine financiar muzeele ce organizează expoziții internaționale cu piese rare sau de patrimoniu. Acest sistem are scopul de a încuraja aducerea în fața publicului a colecțiilor valoroase, oferind instituțiilor culturale garanția că, în cazuri excepționale precum furturi sau distrugeri, pierderile vor fi parțial acoperite de autoritățile naționale.
Incidentul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, când mai mulți atacatori au pătruns în Muzeul Drents din Assen folosind un dispozitiv exploziv artizanal pentru a forța una dintre intrări. Ținta a fost expoziția temporară intitulată „Dacia, imperiu de aur și argint”, din care au fost furate patru obiecte de mare valoare: celebrul coif de la Coțofenești și trei brățări din aur, toate aparținând unui muzeu din România.
Anterior jafului, statul olandez încheiase un acord de garanție cu compania de asigurări, asumându-și responsabilitatea de a plăti suma de 5,7 milioane de euro în cazul producerii unui astfel de eveniment.
„În urma aplicării ‘procedurii de asigurare’, este probabil ca ministerul să plătească în conformitate cu regimul de despăgubire”, a precizat un reprezentant al Ministerului Culturii din Olanda, care a dorit să rămână anonim, într-o declarație acordată agenției France Presse.
Doi suspecți au fost aduși în fața instanței până în prezent
Până în acest moment, două persoane suspectate de implicare în furtul de la muzeul din Assen au fost prezentate în fața instanței din Olanda. Totuși, obiectele de mare valoare sustrase nu au fost încă recuperate. Procurorii își exprimă speranța că artefactele nu au fost distruse sau topite, iar autoritățile continuă investigațiile.
Pentru a stimula obținerea de informații relevante, anchetatorii oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru orice detaliu care ar putea contribui la recuperarea bunurilor.
O rețea infracțională cu conexiuni internaționale este suspectată că s-ar afla în spatele jafului spectaculos al unor obiecte de patrimoniu românesc, expuse temporar în Olanda. Conform informațiilor publicate de RTL Nieuws, clubul moto Hardliners – fondat în 2019 într-un penitenciar olandez de foști membri ai Hells Angels – ar fi jucat un rol esențial în organizarea furtului.
Anchetatorii olandezi suspectează că Hardliners, o organizație deja interzisă de autoritățile din Noord-Holland, a fost responsabilă pentru recrutarea persoanelor implicate direct în jaf.
„Li s-a promis câte 15.000 euro de persoană”, a declarat o sursă apropiată anchetei.
De asemenea, unul dintre suspecții monitorizați ar fi chiar membru al clubului.
Obiectele nu ar fi fost distruse
Hardliners a fost declarat organizație ilegală anul trecut, după ce instanța a concluzionat că activitatea sa are un caracter infracțional, arătând că „se promovează, se facilitează și se ordonă comiterea de infracțiuni”.
Ținta jafului de la muzeul din Assen a fost o serie de artefacte de mare valoare aparținând tezaurului dacic românesc, printre care celebrul coif de aur de la Coțofenești și trei brățări antice din același metal prețios. Acestea au fost împrumutate temporar de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). Spargerea a avut loc în mijlocul nopții, hoții folosind materiale explozive pentru a forța accesul și a distruge vitrinele de securitate.
O sursă implicată în anchetă a declarat că artefactele nu ar fi fost distruse.
„Indiciile arată că nu a fost topit coiful de aur. Probabil se află undeva, în apropiere de Heerhugowaard, înfășurat într-un prosop”, a spus aceasta.