„Atunci când o firmă emite o factură pe care nu o mai încasează, ea acordă un credit respectivului partener de afaceri“, a explicat directorul pentru consultanţă de la compania Horvath & Partners, Aura Cadis.

Firmele româneşti declară că îşi încasează facturile la 15-20 de zile, dar unele recunosc că încasarea poate dura chiar şi 90 de zile.

„Cu cât o firmă este mai aproape de stat (transporturi, logistică şi farmacie), cu atât încasarea facturilor durează mai mult“, a apreciat Aura Cadis, care a precizat că 60% dintre companiile mici din România îşi încasează creanţele după 60 de zile.

Experta de la biroul din România a firmei germane Horvath & Partners a subliniat că între diferitele departamente ale unei firme pot apărea divergenţe de interes, respectiv sectorul de vânzare este interesat să crească livrările, fără a se gândi la încasare, în timp ce serviciul financiar-contabil este interesat de recuperarea creanţelor, nu de creşterea vânzărilor. Din acest motiv, evaluarea trebuie făcută împreună cu vânzătorii, care sunt mai aproape de client şi îi cunosc mai bine eventualele dificultăţi.

„Pentru a se proteja de riscul comercial, 80% dintre firmele mici preferă să formeze o competenţă internă pentru evaluare, considerând asigurarea creanţelor şi factoring-ul ca fiind prea costisitoare“, a spus Aura Cadis, care a evidenţiat că trebuie stabilită o limită de creditare la nivelul potenţialului de vânzare pe una-două luni.

La elaborarea unei evaluări nu trebuie să fie luate în considerare numai aspectele financiare privind activitatea unui client, ci şi pe cele nefinanciare, cum ar fi domeniul din care provine compania, dacă face sau nu parte dintr-un grup de firme.

„Firmele trebuie să gândească la fel ca o bancă atunci când emit o factură şi să ştie cât va trebui să vândă ca să acopere pierderea. În acest scop, este util să fie standardizate termenele de plată, fără ca acestea să devină nici rigide, dar nici prea relaxate şi să existe o bază de date în care să figureze informaţii privind comportamentul de plată al clienţilor, dar şi informaţii financiare“, a spus Cadis.

În final, reprezentanta firmei Horvath & Partners a subliniat că firmele nu trebuie să uite că „sursa cea mai ieftină şi apropiată de cash sunt creanţele nerecuperate“.