Horoscop duminică, 31 decembrie 2023. Zodia care trebuie să-şi ceară iertare. Recunoaşte că ai greşit!

BERBEC  Ultima zi din an, în mod aproape magic, o zi Sfântă de duminică, care poate fi o zi favorabilă contactelor sociale profitabile, întâlnirilor fructoase. Sfârșitul de an pare să fie sub semnul vitezei. Ca un făcut timpul pare să te preseze şi nici azi pari să nu ai suficient timp să faci sau să spui ceea ce îți dorești, de fapt. Nu ai timp ! Așa timpul trece repede, confiscat de grijile cotidiene! Ia o pauză, la cumpăna dintre ani, gândește-te pe cine vrei să săruți, la miezul nopții, și spune tuturor ”La mulți ani!”.

TAUR  Ultima zi din an pare să fie momentul favorabil să explorezi noi direcţii în viața ta. Obiceiul american al setării de rezoluții, de obiective pentru anul care vine, este unul dintre puținele obiceiuri americane care îmi sunt pe plac și pe care ți-l recomand. Noile proiecte gândite în weekend-ul acesta pot avea sorţi mari de izbândă. Fiecare încearcă să facă ceea ce îi place, de ce tu ai face altfel?

GEMENI  În planurile pentru ultima zi din an nu ar fi o idee rea dacă ai include o excursie, poate undeva la munte. Un pic de activitate fizică, aerul tare și curat îți pot curăța mintea și sufletul, cât să te simți cât mai purificat la cumpăna dintre ani. Planeta Venus face aspecte favorabile cu zodia ta. Pare să se facă lumină şi pe strada ta şi poți trăi minunatul sentiment că zările îţi sunt deschise şi că, până la urmă, viaţa este plină de farmec. An Nou fericit!

Horoscop duminică, 31 decembrie 2023. Zodia care trebuie să-şi ceară iertare. Recunoaşte că ai greşit!

RAC Ultima duminică a anului 2023 poate fi cea mai bună zi pentru a face un bilanț, în special în domeniul sentimental, unul foarte important pentru tine. Îți poți pune acum întrebările potrivite  care să-ți permită să analizezi mai îndeaproape calitatea și profunzimea relațiilor tale sociale și familiale. Duminică, cu Luna, patroana ta, favorabilă, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care, cu înţelepciune, nu o să le risipeşti, cum mai faci uneori.

LEU  În ultima zi  a anului poate fi momentul potrivit să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta, aşa, pur ideatic. Dar, dacă nu-ți propui unele lucruri, cu siguranță nu au cum să se întâmple! Pari să ai dorința de a te înconjura de cât mai multă lume, poate o casă plină de prieteni veseli sau, dacă te încumeți să înduri frigul, la vreun concert de Anul Nou în vreo piață publică din țară. Orice ai alege, din partea mea, un Revelion de vis îți urez!

FECIOARĂ   Astăzi, măcar în ultima zi a lui 2023, stelele sugerează că poți să fii capabil să-ți recunoști greșelile și poți fi mai înclinat să ierți. Asta te poate elibera, pentru a intra cu dreptul în noul an! Profită de ocazie pentru a-ți face mea culpa față de cei pe care poate i-ai ”maltratat” puțintel, în ultima vreme, de obicei e vorba de cei mai apropiați ție. Concentrându-te pe sinceritate și umor, armonia poate reveni rapid în peisaj!

Horoscop duminică, 31 decembrie 2023. Zodia care trebuie să-şi ceară iertare. Recunoaşte că ai greşit!

BALANŢĂ  Ultima zi a anului se anunță a fi o zi captivantă, plină de emoții și mici surprize. O persoană pe care nu ai văzut-o de multe luni poate reapărea, laolaltă cu vechile emoții pe care este posibil să ți le stârnească. Nu face economii în seara de Revelion, e momentul să-ți dai frâu liber naturii tale flamboaiante și iubitoare de frumos și să te bucuri de o petrecere cu tot fastul și strălucirea care se cuvin! La mulți ani fericiți!

SCORPION  În timpul zilei de astăzi, stelele par să îți recomande să te odihnești mai mult, pentru a putea fi în formă maximă în seara de Revelion și a respinge orice mic început de viroză sau de oboseală apăsătoare. Ai ocazia să te gândești puțin mai mult la tine, nu te priva de asta. Dorințele tale sunt la fel de legitime ca și ale celorlalți. Ai grijă să nu alimentezi certuri în cuplu, dialogul calm este întotdeauna de preferat, mai ales de Anul Nou!

SĂGETĂTOR   Încă de dimineaţă poți să te simți motivat, vrei să ai un Revelion bun și să profiți din plin de aceste zile de distracție și odihnă. Dacă ți se cer multe, recompensele pot întârzia să apară și poți simți impulsul să renunți. Astăzi, influența planetelor îți face comunicarea mai ușoară. Poți avea o mie de proiecte în minte și ai toate șansele să descoperi soluțiile ideale pentru a-ți îmbunătăți Revelionul. Atenţie la excesul alimentar, în special cel… lichid…

Horoscop duminică, 31 decembrie 2023. Zodia care trebuie să-şi ceară iertare. Recunoaşte că ai greşit!

CAPRICORN   Încrederea în tine pare fi mai stabilă, aceasta este un atribut esențial pentru a-ți întări legăturile cu cineva din jurul tău, partenerul de viață sau o rudă de grad apropiat. Oferi multă căldură celor din jur, este în natura ta, dar chiar trebuie să-ți acorzi timp să te relaxezi pe deplin, nu lăsa stresul să strice aceste zile speciale, oferă-ți mijloacele de a te relaxa pentru câteva zile. Să ai un Revelion minunat!

VĂRSĂTOR   Astăzi, comunicarea și interacțiunile sociale pot fi favorizate. Primești un apel sau informații care te pot avantaja. Ultima zi din an poate fi o zi grozavă pentru a-ți prezenta cele mai bune idei, pentru a pune cap la cap un proiect sau pentru a exprima ceea ce simți și gândești. Cererile tale au toate șansele să obțină răspunsuri favorabile, pentru că poți să le prezinți cu farmec și blândețe. Seara de Anul Nou promite dulceață și ospitalitate, pregătește-te pentru surprize plăcute.

PEŞTI    Un sentiment de gol în suflet te poate face melancolic, dar totul se întâmplă la vremea lui. Nu-ți pune prea multe întrebări, pune piciorul în prag, ca să-ți recapeți controlul, și bucură-te, așa cum se cuvine, de o seară care trebuie să rămână festivă și, mai presus de toate, prietenoasă. Conjunctura sugerează că poți petrece, cel mai bine, acasă. Lasă-ți poverile deoparte și imersează-te în strălucirea Anului Nou: La mulți ani!

Horoscop duminică, 31 decembrie 2023. Zodia care trebuie să-şi ceară iertare. Recunoaşte că ai greşit!