Se schimbă harta României?

Parlamentul discută un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României.

Astfel, se modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 555 din 05 iulie 2019. Potrivit noilor prevederi, birourile administrativ-teritoriale sunt structuri înființate la nivel local care nu au statutul de reședință a unității administrativ-teritoriale.

Aceste au ca scop soluționarea problemelor curente ale comunităților locale și funcționează în subordinea primăriilor. În acest context, la articolul 5 se completează cu o nouă literă, litera rr), cu următorul conținut:

„rr) biroul administrativ-teritorial – structură funcțională fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă și atribuții delegate, înființată la nivel local în subdiviziuni administrativ-teritoriale care nu au calitatea de reședință a unității administrativ-teritoriale, în subordinea primăriilor, pentru a soluţiona problemele curente ale colectivităţii locale.”

De asemenea, legea prevede că o comună trebuie să cuprindă o populație rurală de minim 5.000 de locuitori. Astfel, la articolul 98, alineatul (1) se completează și va avea următorul conținut:

„Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populația rurală în număr de minim 5.000 locuitori unită prin comunitate de interese și tradiții, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-culturală și gospodărească a localităților rurale.”

De asemenea, la articolul 98, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul conținut:

„(3^1) În celelalte sate aflate în componența unei comune se pot înființa în subordinea primăriilor, în vederea facilitării accesului populației la servicii publice, birouri administrativ – teritoriale definite la art. 5 lit. rr) din prezenta lege.”

Completări și în privința orașelor din România

Legea mai stabilește că orașele sunt unitățile administrativ-teritoriale de bază destinate deservirii unei populații de minim 10.000 de locuitori dintr-o zonă geografică mai extinsă decât limitele administrative ale acestora. Concret, la articolul 99, alineatul (1) se completează și va avea următorul conținut:

„Orașul este unitatea administrativ-teritorială de bază declarată ca atare prin lege, pe baza îndeplinirii criteriilor prevăzute de legislația privind amenajarea teritoriului național. Orașul este alcătuit din zone rezidențiale, zone industriale și de afaceri, cu multiple dotări edilitare cu funcții administrative, industriale, comerciale, politice, sociale și culturale destinate deservirii unei populații în număr de minim 10.000 locuitori dintr-o zonă geografică mai întinsă decât limitele administrative ale acestuia, de regulă situate împrejur.”

În plus, la articolul 99, după alineatul (2) se introduc două alineate noi, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul conținut:

„(2^1) În satele aparținătoare se pot înființa în subordinea primăriilor, în vederea facilitării accesului populației la servicii publice, birouri administrativ – teritoriale definite la art. 5 lit. rr) din prezenta lege.”

(2^2) Biroul administrativ – teritorial se înființează prin hotărâre de consiliu local în subdiviziunile unităților administrativ teritoriale care nu au calitatea de reședință și pot desfășura următoarele activități:

  1. activități de natură financiară, inclusiv administrarea impozitelor și taxelor locale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

  2. activități de intermediere între populația deservită și administrația publică locală, constând în înregistrarea solicitărilor primite și transmiterea acestora spre competentă soluționare autorităților și instituțiilor publice locale din unitatea administrativ-teritorială în care sunt înființate, precum și eliberarea documentelor solicitate;

  3. alte activități, conform atribuțiilor stabilite prin lege și prin hotărârea de consiliu local prin care au fost înființate.”

De asemenea, articolul 129 se completează la alineatul (3) cu o nouă literă, litera f), cu următorul conținut: „f) hotărăște înființarea birourilor administrativ-teritoriale în subdiviziunile unității administrativ-teritoriale care nu au calitatea de reședință, în condițiile legii.”

Reorganizarea teritorială a României

Concret, potrivit proiectului de lege, România ar urma să aibă numai 12 județe, față de 41 cum este în prezent.

Astfel, articolul II. Legea nr. 2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României, publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 27 iulie 1981, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Articolul 9 alineatul (1): (1) Unitățile administrativ-teritoriale, denumirea și componența lor, municipiile reședințe de județe, precum și satele reședințe de comune sunt cele prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta lege.

Se introduce alineatul (1^1): Județele rezultate în urma reorganizării, denumirea și componența lor sunt prevăzute la Anexa nr. 2 la prezenta lege.

În urma numerotării anexelor, Anexa la Lege devine Anexa nr. 1, iar după Anexa nr. 1 se introduce o anexa nouă, Anexa nr. 2, cu titlul „Denumirea și componența județelor reorganizate”, cu următorul conținut:

Articolul III. În vederea reorganizării unităților administrativ-teritoriale conform numărului minim de populație deservită, Guvernul va elabora în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi o propunere legislativă privind modificarea Anexei 1 la Legea nr. 2/1968 actualizată cu unitățile administrativ-teritoriale rezultate în urma reorganizării în baza reglementărilor prezentei legi și a Anexei nr 2 privind denumirea și componența județelor reorganizate.

Articolul IV. În vederea punerii în aplicare a prezentei legi, ministrul cu atribuţii în domeniul administraţiei publice aprobă în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a legii, prin ordin de ministru, Normele metodologice cu privire la determinarea organigramei și atribuțiilor personalului birourilor administrativ-teritoriale.