Haos la granița cu România! Toți cetățenii, obligați să instaleze un program în telefon

Haos la granița cu România! Toți cetățenii, obligați să instaleze un program în telefon
Publicat de Iulian Luca la 29 octombrie 2020, 11:30

Autoritățile din Ungaria au luat, începând de astăzi, o măsură radicală în contextul pandemiei de coronavirus. Această măsură intră în vigoare de astăzi și are ca scop descurajarea cetățenilor în privința încălcării regulilor impuse din cauza pandemiei.

De astăzi, în Ungaria sau triplat amenzile pentru cei care nu respectă carantina, astfel că ajung la echivalentul la 400 de euro. În cazul în care o persoană încalcă de mai multe ori pe parcursul unei singure zile regulile de carantină poate fi sancționată de fiecare dată când autoritățile constată acest lucru, iar valoarea totală a amenzilor aplicabile în ziua respectivă poate ajunge la 600.000 de forinți, adică la peste 1.600 de euro.

Totodată, a devenit obligatorie instalarea unei aplicații pe telefonul mobil prin intermediul căreia autoritățile pot verifica dacă o persoană se află într-adevăr în locuința în care trebuie să stea în carantină, măsura fiind valabilă doar în cazul celor care dețin dispozitive inteligente care permit acest lucru.

De asemenea, începând cu data de 1 septembrie, cetățenii ungari care se întorc din străinătate, precum și străinii rezidenți în Ungaria trebuie să intre în carantină obligatorie la domiciliu pentru 10 zile, perioadă care poate fi redusă în cazul efectuării a două teste la un interval de minim în 48 de ore. Cei care intră astfel în carantină trebuie să lipească un autocolant de culoare roșie pe ușa de la intrare în locuință, care poate fi îndepărtată doar după expirarea perioadei de izolare

2.300 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus raportează astăzi țara vecină și peste 36.000 de persoane aflate în carantină, multe pentru că au venit din străinătate.

Peste 6.300 de amenzi în România în ultimele 24 de ore

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 962.800 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate 7 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.823 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.082 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.