Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a închis în coborâre cu aproape 2%, la 4.420 puncte, după ce în jurul orei 12:30 se prăbuşea cu peste 12,2%.
De asemenea, indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia SIF-urilor şi a Fondului Proprietatea, a încheiat în cădere cu 5%, la 17.509 puncte, în condiţiile în care cu puţin după 12:30 a marcat cea mai mare cădere din istoria sa, de 15,2% (sub 16.000 puncte). Practic, indicele BET-FI a recuperat masiv imediat ce conducerea BVB a decis extinderea limitei de variaţie de la plus/minus 15% la plus/minus 25%.
Piaţa per ansamblu a scăzut marţi cu 3,37%, indicele BET-C închizând cu 3,37% sub ultima cotaţie de ieri, la 2.667 puncte.
Pe fondul precipitării multor investitori, valoarea tranzacţionată pe BVB a depăşit 32 milioane euro, un nivel cu mult peste media zilnică din acest an.
Cele mai lichide acţiuni au fost de departe cele ale Fondului Proprietatea (FP), care au cumulat rulaje de 72,5 milioane lei. Acţiunile FP au închis în scădere cu 3,9%, la 0,4325 lei, după ce pe parcursul şedinţei vânzătorii speriaţi au prăbuşit cotaţiile sub pragul de 0,4 lei, până la 0,3950 lei, nivel la care acţiunea înregistra o cădere cu 12,2%.
Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţionate s-au plasat acţiunile SIF Oltenia (SIF5), cu 11,8 milioane lei, acestea terminând în coborâre cu 6,2%, la 1,06 lei.
Podiumul lichidităţii a fost completat de titlurile BRD, cu schimburi de 6,3 milioane lei. Acţiunile BRD afişau la final o cotaţie de 10,70 lei, în scădere cu 4,6%, după ce cu câteva ore înainte atingea un minim de 10 lei, în coborâre cu 10,9% faţă de ieri.
În top 5 lichiditate s-au plasat şi SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Moldova (SIF2), cu rulaje de 6 milioane lei, respectiv 5,4 milioane lei, acestea scăzând cu 4,8% (până la 0,4 lei), respectiv cu 4,1% (până la 0,93 lei).
Dintre cele mai spectaculoase reveniri le-au înregistrat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care de la o cădere cu 12,7% au recuperat până la final peste 13 puncte, închizând în creştere cu 0,6%, al 1,026 lei.
De asemenea, titlurile BVB au avut o întoarcere surprinzătoare, la la o cădere cu 10,1%, la o creştere cu 6,4%, până la cotaţia de 29,86 lei. Similar s-au întors şi acţiunile Azomureş (AZO), de la o prăbuşire cu 15%, la o închidere pe plus cu 1,1%. Dintre acţiunile importante, cea mai spectaculoasă revenire au înregistrat-o cele ale Electromagnetica (ELMA), de la minus 16,7%, la plus 3,3%.
În acelaşi timp, după ce a stat aproape toată şedinţa pe roşu, bursa din Frankfurt a trecut pe o creştere fragilă, de 0,1%. O creştere şi mai fragilă o înregistra indicele parizian CAC 40, de 0,04%, după ce la un moment dat avansa şi cu 0,6%.
Bursa londoneză creştea cu 0,6% la scurt timp după deschiderea de pe Wall Street, iar bursa din Stockholm îşi accentua creşterea la peste 2,1%. Şi bursa din Belgia înregistra o apreciere importantă, de peste 1,3%.
Dintre marile burse europene, cea din Viena scădea cu 1,2%, iar cea din Zurich se deprecia cu 0,6%
Update 14:30 BVB recuperează 10% din pierderi. Cele mai multe burse europene trec pe plus
După ce BVB a suferit marţi cele mai mari căderi din istorie la nivelul indicilor, acţiunile au devenit brusc atractive pentru investitorii, ceea ce a făcut ca indicii să se recupereze 10% din pierderi. Reveniri surprinzătoare s-au înregistrat şi pe marile burse europene, cele mai multe trecând pe creştere.
Dacă în jur de 12:30, indicele reprezentativ al Bursei de Valori Bucureşti – BET – scădea cu 12,2%, sub un val de vânzări în panică, ulterior cumpărătorii şi-au făcut simţită prezenţa în piaţă, astfel că indicele BET şi-a redus pierderile la doar 2,6%, în jurul orei 14:30.
De asemenea, după ce conducerea BVB a decis extinderea limitei de variaţie pentru BET-FI, la plus/minus 25%, indicele BET-FI a stabilit cea mai mare cădere din istoria sa, de 15,2%, cu puţin după 12:30, pentru ca după doar două ore scăderile să se tempereze cu aproape 10 puncte, la 5,7%.
Pe pieţele europene de acţiuni se înregistrau de asemenea reveniri ale cotaţiilor, după ce în urmă cu câteva ore acestea erau însângerate.
Astfel, indicele francez CAC 40 avansa cu 0,5%, iar cel londonez FTSE 100 creştea cu 0,3%. Creşteri mai de amploare se înregistrau la bursa din Stockholm, al cărui indice principal avansa cu 1,4%, precum şi la bursa din Belgia, unde acţiunile câştigau per ansamblu 1%.
Dintre bursele importante din Europa, cea de la Frankfurt încă era pe scădere, cu 1,2%.
Ora 12:30
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi continuă căderea şi pe parcursul zilei de astăzi, după ce, ieri, toţi indicii bursieri s-au prăbuşit.
La ora 12.36, BET FI a depășit scăderea de -15%, iar limita inferioară de variație a fost majorată la 25%.
La ora 11.43, indicele BET-FI avea o scădere de peste 11%, în timp ce BET și BET-C aveau scăderi de peste 7%, respectiv 8%. La ora 11.56, BET Fi avea scădere de -13%, în timp ce BET și BET-C avea scăderi de peste -10%.
În deschiderea sesiunii de tranzacţionare de astăzi, BET, indicele reprezentativ pentru bursa bucureşteană, era în scădere cu 3,69% faţă de ziua de ieri. Iar indicele compozit BET-C cădea cu 3,43%. Indicele BET-FI avea un minus de 3,05%.

Bursa românească a închis prima zi a acestei săptămâni pe o scădere dramatică. Indicele BET s-a prăbuşit cu 8,39% pe parcursul zilei de ieri, faţă de închiderea de vineri. În acelaşi timp, indicele BET-C a închis ziua cu un minus de 7,41%, în timp ce BET-FI a pierdut 8,73% din valoare.

Acţiunile Petrom, una din principalele companii listate, erau în scădere cu 12,26%, iar cotaţiile au ajuns la 0,2712 lei/acţiune, cu 30% mai mici faţă de preţul minim cerut de statul român la oferta de acum câteva săptămâni.

Toate acţiunile importante şi lichide înregistrau deprecieri de amploare – SIF-urile 13-14 procente, Fondul Proprietatea – 11,13%, Oltchim – 15%, BRD – 9%, Transelectrica – 8,54%.

Lichiditatea bursei era ridicată – 16,5 milioane euro, după numai două ore de tranzacţii, ceea ce arată că unii investitori consideră atractive cotaţiile actuale pentru a intra la cumpărare.