Guvernul vrea SĂ REDUCĂ SALARIILE mari din companiile de stat
Executivul va lua discuţie, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege care vizează reducerea salariilor mari din companiile de stat, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege vizează unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul unor operatori economici.
Legea se va aplica regiilor autonome, societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora.
Măsurile instituite vor avea ca efect reducerea veniturilor salariale pentru personalul angajat din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat care intră sub incidenţa OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, precum şi a celor din cadrul operatorilor economici controlaţi de stat prin intermediul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral/ majoritar de stat.
Din datele furnizate de societăţile menţionate, nivelul de salarizare al personalului de conducere şi chiar de execuţie stabilit prin contractele colective de muncă depăşeşte cu mult remuneraţia directorului general/ directorului (circa 2 – 5 ori) neexistând astfel o ierarhizare a drepturilor salariale în cadrul operatorilor economici respectivi.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





