Guvernul a intrat în panică! Caută urgent soluţia salvatoare! Situaţia primarilor dacă trece moţiunea
Guvernul PNL caută urgent o soluţie salvatoare, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD va trece, iar calculele arată că acest lucru este foarte posibil. Problema care a agitat atât de tare Executivul: situaţia primarilor.
Senatorul liberal Alina Gorghiu a declarat, marţi, că în partid sunt discuţii pentru găsirea unei variante legale pentru a putea impune alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dacă moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va trece.
„Nu mai ai posibilitatea de ordonanţă ulterior (dacă moţiunea de cenzură trece – n.red.), pentru că Guvernul este interimar şi, conform legislaţiei, sunt în imposibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţă. Însă daţi-mi voie să spun că există discuţii despre găsirea unei variante legale, constituţionale, astfel încât să putem impune acest sistem electoral.
Nu aş vrea să dezvolt public, pentru că nu s-a ajuns deocamdată la o concluzie, la o variantă certă, fezabilă”, a precizat Gorghiu, întrebată pe această temă, la Senat, potrivit Agerpres.
Legitimitatea unui primar ar trebui să fie mult mai importantă
Ea a spus că legitimitatea unui primar ar trebui să fie mult mai importantă decât „securizarea” pe care un ales o doreşte.
„După Revoluţie încoace, de cinci ori am votat în sistem de alegeri în două tururi pentru primari. (…) Nu ştiu dacă vom câştiga mai multe primării, dacă vom pierde câteva, cert este că nu vreau să mai văd nici eu şi nici colegii mei că peste 30% din primarii din România, inclusiv cel din Bucureşti, sunt aleşi cu o mână de voturi. Adică legitimitatea unui primar ar trebui să fie mult mai importantă, decât securizarea pe care un primar şi-o doreşte”, a explicat senatorul PNL.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





