Greva profesorilor continuă. Aproape 15.000 de persoane vor protesta joi în Capitală
SURSA FOTO: Facebook, FSLI Romania
Profesorii ies din nou joi în stradă și vor protesta în Piața Victoriei, nemulțumiți de discuțiile cu reprezentanții Guvernului. La mitingul care va începe de la ora 12.00 sunt așteptați aproximativ 15.000 de persoane, potrivit sindicatelor.
Protestul profesorilor continuă joi în Capitală
Protestul profesorilor va continua și joi în Capitală, unde va fi organizat un miting de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Conform adresei transmise de sindicate către Primăria Municipiului București, pentru autorizarea acțiunii de protest, acesta ar urma să aibă loc între orele 12:00 și 16:00.
„Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, în condițiile scăderii semnificative a puterii de cumpărare, determinate și de creșterea prețurilor.
Nemulțumirea personalului din educație este accentuată și de refuzul guvernanților de a purta negocieri reale cu federațiile sindicale din educație și de a adopta măsuri concrete pentru soluționarea revendicărilor personalului din sistemul educațional, inclusiv după declanșarea, începând cu data de 22 mai 2023, a grevei generale în învățământ”, se arată în documentul sindicatelor, conform edupedu.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis, fost profesor, a transmis, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru mai multe revendicări ale sindicatelor din Educaţie. Potrivit preşedintelui, „legea salarizării unice va veni cu soluţii şi pentru angajaţii din Educaţie”.
El a apreciat că greva din învăţământ „este o temă foarte serioasă”, iar solicitările profesorilor „sunt în bună parte legitime, uşor de înţeles”.
Discuții între Guvern și reprezentanții sindicatelor din educație
Potrivit lui Iohannis, negocierile cu sindicatele „se poartă real în format de coaliţie”. „Speranţa mea este să se termine amiabil. Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrului Educaţiei, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări”, a arătat Iohannis.
Amintim că, premierul Nicolae Ciucă a anunţat azi, în debutul şedinţei de guvern, că o echipă din care fac parte miniştrii Educaţiei, Muncii, Finanţelor şi Fondurilor Europene se întâlnește miercuri după-amiază cu liderii sindicatelor din educaţie.
Greva generală din învăţământ a fost declanşată luni, 22 mai, când peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic au recurs la această formă de protest. Profesorii sunt nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem și sunt deciși să continue protestele până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





