Cu peste 25 de ani de activitate, GRAMPET este dovada vie că România poate crea multinaționale competitive la nivel european. Și nu se oprește aici – planurile de extindere includ nordul Italiei, Polonia, Cehia, Slovacia, Belgia, Olanda și Muntenegru.
Puterea unui lider: cifre care spun tot
GRAMPET Group înseamnă astăzi peste 450 de locomotive, 20.000 de vagoane și peste 15 milioane de tone de marfă transportate anual. Înseamnă soluții integrate de logistică și transport, capabile să ofere răspunsuri rapide și eficiente într-un context economic în continuă mișcare.
Sub umbrela GRAMPET se află Grup Feroviar Român (GFR) – cel mai mare operator de transport feroviar de marfă din România – dar și patru fabrici care construiesc, repară și modernizează material rulant și cinci terminale logistice de importanță strategică, la granițele cu Ucraina și Republica Moldova.
La nivel de grup, investițiile masive în infrastructură și material rulant ridică ștacheta întregii industrii. Cele patru fabrici ale GRAMPET Group sunt centre de excelență care dau o nouă viață locomotivelor și vagoanelor, contribuind la modernizarea reală a transportului feroviar în regiune. La RELOC Craiova 19 locomotive electrice de 5100 kW sunt transformate în versiuni modernizate de 6000 kW, dotate cu motoare asincrone de tracțiune. La REVA Simeria se produc vagoane cisternă Zacns 85mc și vagoane Sgmmnss 40′. La Electroputere VFU Pașcani se recondiționează 50 de automotoare Desiro, cunoscute sub numele de „Săgețile Albastre” și se modernizează 42 de vagoane de călători, iar GRAMPET Debreceni efectuează anual revizii, reparații și modernizări pentru peste 2.400 de vagoane de marfă și cisterne.
Intermodalitate, sustenabilitate și poziționare strategică pentru Europa
Transportul feroviar de marfă este o opțiune economică, o miză de mediu și dezvoltare durabilă. Uniunea Europeană a integrat transportul pe șine în Pactul Verde European, ca soluție pentru reducerea cu 90% a emisiilor generate de sectorul transporturilor până în 2030.
“Cu toții suntem conștienți de rolul cheie pe care transportul feroviar de marfă îl are în economia unei țări, iar, mai nou, de rolul strategic atribuit, la nivel european, transportului pe calea ferată în tranziția către o economie sustenabilă. Avem, deci, la nivel de țară, o responsabilitate în a lua măsurile necesare pentru ca transportul de marfă să devină mai eficient, iar industria feroviară reprezintă una dintre pârghiile importante pentru a reuși acest lucru. Ce trebuie să facem de fapt? Răspusul este simplu: trebuie întreprinse acțiuni rapide pentru a dezvolta ceea ce noi numim intermodalitate și pentru a asigura transferul de mărfuri de pe rutier pe calea ferată.” – Gruia Stoica, Președinte GRAMPET Group
Investiții care transformă România într-un pol logistic de referință
Un exemplu concret este terminalul inaugurat de GRAMPET și GFR la granița cu Ucraina, în Dornești, jud. Suceava. Cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa a fost realizat cu o investiție de 10 milioane de euro, are o capacitate de 3 milioane de tone anual și permite manipularea simultană a 8 vagoane. Soluțiile tehnologice moderne, procesele automatizate și dotările similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime și fluviale, demonstrează că acest complex este construit pentru viitorul industriei de transport din țara noastră. Terminalul GRAMPET va juca un rol esențial în transformarea României în nod feroviar strategic pentru transporturile de mărfuri din Europa, cu impact pozitiv semnificativ asupra economiei naționale și asupra rolului nostru pe scena globală.
Intermodalitatea – cheia eficienței și competitivității
Într-o ecuație complexă, transportul intermodal devine instrumentul esențial pentru o mobilitate modernă, eficientă și sustenabilă. GRAMPET a înțeles acest lucru și a investit semnificativ în GP Intermodal – compania din grup specializată în soluții logistice integrate și transbordare la frontierele estice ale UE.
GP Intermodal acoperă întreaga gamă de servicii: încărcare/descărcare, manipulare, depozitare, transbordare între ecartamente diferite (1520 mm – 1435 mm), transferuri de produse petroliere, intermediere transport, leasing de spații logistice, echipamente de ridicat și manipulare, consultanță tehnică. Cu huburi logistice la București, Galați, Cristești Jijia, Halmeu și Dornești, compania oferă o platformă logistică modernă, adaptabilă, extrem de bine poziționată geografic pentru comerțul cu statele CSI, Ucraina și viitoarele piețe est-europene.
Cu fiecare investiție, terminal, fabrică sau proiect intermodal, GRAMPET Group demonstrează că este un actor economic important și un simbol al ambiției românești de a fi relevanți pe harta logisticii internaționale. Este dovada că România poate construi, moderniza, exporta excelență. Și, poate cel mai important, este vocea care spune clar că transportul feroviar nu înseamnă doar șine și vagoane. Înseamnă conectivitate, sustenabilitate și suveranitate economică.