Gigantul farma GlaxoSmithKline face paşi siguri pentru intararea pe pieţele emergente din lume anunţând lansarea de medicamente în China şi Brazilia.

GSK a semnat astfel un acord cu oficialii din China pentru lansarea, în 2010, pe una dintre cele mai mari pieţe din lume, a Lucozade. Acest complex de vitamine a fost până acum vândut doar în Marea Britanie, Irlanda şi Hong Kong, şi a generat venituri anuale de 400 milioane de lire sterline.

De asemenea, compania a pus la punct un contract în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru comercializarea de vaccinuri pentru pneumonie şi meningită pe piaţa din Brazilia.

„GlaxoSmithKline vrea să construiască business-uri solide la nivelul întregului glob, iar aceste acorduri sunt primii paşi ai intrării şi întăririi prezenţei pe principalele pieţe emergente”, a declarat John Clarke, preşedinte au diviziei de asistenţă medicală a GSK.

Grupul farma se află deja în Brazilia, unde comercializează o parte dintre cele mai cecrute vaccinuri, având o cotă de piaţă de 42%.

SURSA: „The Guardian”